Memories before the end

[Bell Evans]

1. Capitolul IX – Holding my last breath
   
   "Nu'mi da drumul"
   "Acum ca te'am recuperat, nu am sa'ti mai dau drumul niciodata.."
   Am trantit laptop'ul, inchizandu'l chiar daca eram abia la jumatatea filmului. Incercam sa ma detasez de tot ceea ce insemna sentimente de apropiere si dragoste. Nu vroiam sa ma indragostesc prea curand. Simteam nevoia de o pauza; dupa toata tarasenia cu moartea lui Nate, cu mica pasiune pentru Hayden - care acum devenise o prietenie in toata firea, fara nimic care sa tina de sentimentul acela care iti dadea fluturi in stomac - vroiam ceva care sa nu depaseasca limitele normalului. Ceva ca o seara cu cea mai buna prietena, un film si mult pop-corn.
   
   Nu stiam sigur daca Jane era in stare sa faca asta; dar stiam ca nu ma va refuza. Asa ca am sunat'o si i'am lasat un mesaj. Nu raspundea. Tineam sa cred ca e la dus. Sau ceva de genul. Nu aveam nevoie de prea multe detalii; aveam sa descopar totul mai tarziu.
   Insa dupa doua ore in care nu am primit niciun semn de viata de la ea am hotarat sa ii fac o scurta vizita; mai mult ca sigur dormea, asa ca vroiam sa'mi fac placerea de a o trezi. Ura asta, iar pe mine ma distra la culme.
   
   Ajunsa in fata casei, am observat ca usa era intredeschisa; foarte ciudat pentru familia Williams, avand in vedere ca se temeau de hoti mai tare ca de criza financiara. Am apasat usor clanta, astfel incat sa o deschid de tot si am intrat. O tacere de nepatruns, aproape nefireasca, ma invalui inca din prag. Am fost cuprinsa de un fior mic de panica, dar am decis sa il ignor. Probabil era doar imaginatia mea.
   
   Si totusi..orologiul arata ora 5 dupa-amiaza. Parintii ei trebuiau sa fie acasa. Iar Jane trebuia sa'si vada portia de telenovele la televizorul mare din living. Toate aceste coincidente incepeau sa ma sperie.
   M'am indreptat spre scari si am inceput sa urc treptele; fiecare scartaia aproape enervant, facandu'ma sa tresar de fiecare data.
   La naiba! am mormait eu, cand am calcat pe ceva.
   
   Era o manusa; o manusa chirurgicala, abandonata pe treptele din fata camerei lui Jane. Poate se apucase de operat fara mine? Si ce Dumnezeu sa disece? O broasca?! Sau nu..sigur se vopsise. Renuntase la culoarea aceea blonda a parului pentru a adopta un nou look. Sau cel putin asta ma chinuiam eu sa cred. Insa nu prea imi iesea.
   
   Usa de la intrare se trantise insa cu un zgomot in spatele meu; m'am intors panicata, cu respiratia intretaiata. Inca o manusa ca cea din mana mea era acum abandonata chiar la intrare, alaturi de o seringa goala. M'am asezat pe scari cu inima batandu'mi aproape dureros, incercand sa ma calmez. Cineva avea chef de glume proaste.
   
   Jane! am soptit eu, cu o urma de frica in voce.
   Am alergat spre camera ei, deschizand cu putere usa. Si era acolo, intinsa pe jos in fata patului; insa nu erau urme de sange pe podea. Tineam sa cred ca totul era inca o gluma proasta. Dar cand m'am apropiat de ea si am vazut ca nu respira am ajuns la concluzia ca situatia era grava.
   
   Tremurand din toate incheieturile am sunat Salvarea aia nenorocita care ajunse abia dupa 10 minute si am inceput sa o resuscitez. Jane insa nu dadea niciun semn de viata. Ma intrebam de cat timp statea asa, in inconstienta. Speram ca nu de mult.
   "-Ajutati'o" am spus, cu o voce ravasita, cand paramedicii ajunsera in camera.
   
   Ii restabilira pulsul si respiratia, dupa care o dusesera la spital. Supra-doza de heroina. De asta intrase in stop cardio-respirator. Parintii ei erau innebuniti. Iar mie nu imi venea sa cred. Nu era posibil; Jane nu se droga. Ceva necurat era la mijloc.
   Am fost anuntata ca vroia sa ma vada, asa ca m'am dus in salonul mic de la capatul holului. Cu lacrimi in ochi, tanara mea prietena ma intampina de parca venise sfarsitul lumii.
   
   "-M'a fortat" spuse ea, cu o voce ragusita.
   "-Cum adica te'a fortat? Cine te'a fortat?!" am intrebat, alarmata.
   Si atunci totul se limpezi in mintea mea; manusa, seringa abandonata. Totul capata sens.
   "-Trebuie sa ma crezi" sopti ea.
   "-Te cred.."
   Jane facu o pauza, concentrandu'se puternic pe ceva.
   "-Nu i'am putut vedea fata; insa mi'a spus ca te vrea..ca te vrea pe tine" murmura ea, intr'un sfarsit.