Silent night

[Effy K. Dietrich]

Unul din defectele ei era faptul că dacă nu îi explica pe larg ceea ce se întâmpla nu pricepea mai nimic. Şi asta se întâmpla mai ales când era obosită, ca şi acum. Trebuia să-şi facă ordine printre gânduri înainte de a încerca să pună piesele cap la cap. Ce nu ştia? Nu ştia ce se întâmplase între cei doi, nu ştia de ce blestem era vorba, de ce era Viperina în stare. Şi ce ştia? Ei bine nu ştia mai nimic!
Din fericire avu norocul, sau poate ghinionul, ca Porrin să îi explice ce se întâmpla. Din câte se părea o făcea numai că să o enerveze pe Lily, şi în cea mai mare parte funcţiona. Probabil că el spera ca Elizabeth să spună cuiva sau alte chestii de genul, dar ea avea de nu avea de gând să facă nimic de genul. Era treaba Viperinei ce făcea, şi la fel era decizia ei cui spune sau nu spune.
O privi uşor îngrijorată pe Lily atunci când aceasta dădu drumul la baghetă şi îi strigă lui Porrin să înceteze. Să înceteze ce? O privi uşor confuză şi îi luă bagheta de pe jos întinzându-i-o mai apoi.