Here we go...

[Effy K. Dietrich]

O scoteau din sărite spaţiile mult prea aglomerate, şi oameni prea grăbiţi ca să observe consecinţele faptelor lor. Şi prin asta se ferea la acei oameni, care în goana lor de a prinde cel mai bun loc la masă sau mai ştia ea ce desert cu ciocolată îi călcau pe alţi în picioare. Trebuia să recunoasă că uneori şi ea mai făcea gesturi ca acestea, dar oricum se întâmpla foarte rar.
Cercetă rapid întreaga masă, descoperind că majoritatea locurilor erau ocupate. Întârziase! Niciodată, indiferent cât de mult se grăbea nu reuşea să ajungă la timp acolo unde trebuia. Pe lângă asta maia avea şi acel noroc să ajungă la momentul nepotrivit în locul nepotrivit.
Se aşeză în cele din urmă undeva spre marginea mesei, uitându-se la Tess. Părea foarte absorbită de ,,perisaj", lucru care o amuza destul de mult. Îi părea o fată de treabă şi deloc arogantă, care ştia când să se retragă , dar şi când să iasă la ,,lumină". Aprecia această calitate.
Fata se prezentă , spunându-i că o chema Tess. Adora numele scurt, dar deosebite cum era şi acesta de-altfel.
,,Elizabeth. "Îşi dăduse seama că era nouă după curiozitatea ei. Îi înţelegea sentimentul acela de entuziasm . Ea era în anul III, şi nici măcar acum nu îşi putea ascunde uimirea în privinţa anumitor chestii.