O scrisoare buclucasa

[Effy K. Dietrich]

Se pare că nu era singura căruia îi era dor de casă. Se citea clar în ochii Cercetaşei cât de mult suferea chiar şi acum că este de departe de locul unde a crescut. O înţelegea perfect. Ştia cât de uimitoare şi frumoasă poate fi Lumea Încuiaţilor, indiferent de ce ziceau aşa-zişi sânge-pur. Dar de asemenea ştia câtă suferinţă exista acolo. Înţelegea perfect acest sentiment, şi ştia că este în natura lucrurilor să simţin asta , căci fără suferinţă cum ar mai putea exista fericirea? Niciuna dintre ele nu putea exista dacă cealaltă exista de asemenea.
,,Nu este nimic. Sincer!" Zâmbi delicat sperând ca Anaella să nu facă atâta caz dintr-un motiv aşa neînsemnat. Nu se simţea ignorată pentru că ea se gândise la trecut. Şi Elizabeth făcea acest lucru foarte des, şi chiar fără să vrea. Sentimentele o copleşeau uneori şi îi era foarte greu să le controleze.