Pursuit of Hope

[Raizen Isildur]

• „Am o idee. Uite, știu că o sa sune prostesc rău de tot, însă vom face ca în filmele cu Încuiați.” zise tânărul.
  „Cine se uită la așa ceva !?” râse Bells indignată.
  „Hhhh..” făcu Raizen străpungând corpul fetei cu priviri ucigătoare. „Va trebui sa creem o simplă diversiune. Una stupidă, de ajuns încât să-i luăm prin surprindere.”
  
  Acestea fiind zise, Bell își scoase bagheta din robă și se concentră o vreme cu ochii închiși. Apoi brusc o îndreptă înspre cer și șopti o incantație de neînțeles. Brusc deasupra lor începu să se contureze Semnul Întunecat. Ani de zile trecuseră de când acesta luminase ultima oară cerul. Raizen și Bell puteau auzi acum agitație în fața lor, unde erau Devoratorii. Știau că li s-a întins o cursă și că toți vrăjitorii de pe o raza de câțiva kilometrii aveau să vadă Semnul Întunecat și să vină acolo grăbiți pentru a vedea ce s-a întâmplat. Știau că trebuiau să plece până când nu era prea târziu. Cu siguranță nu se așteptau la un atac.
  
  „Haide, acum e șansa noastra !” îi zise Raizen lui Bell și o trase de mână scoțându-și bagheta.
  
  Fugiră în direcția din care veneau zgomotele făcute de Devoratori și brusc se treziră într-o poieniță îngustă. În mijloc se afla un cub de sticlă iar în interiorul lui zăcea Harry Potter, slăbit, murdar și plin de răni, exact așa cum îl văzuseră ultima oară în peșteră. În jurul său Devoratorii dispăreau pe rând. În scurt timp mai rămăseseră doi. Dădură să pună mâna pe cușa din sticlă, însă chiar atunci Raizen se năpusti înainte și strigă „Stupefy !”. Devoratorul se feri agil și începu să râdă ironic. Rosti o incantație și cușa de sticlă căpătă o aură galbenă. Harry se ridică brusc în picioare, agitat.
  
  „Aici va muri!” zise vrăjitorul în robă neagră, rânjind, după care dispăru și el, împreună cu celălalt Devorator.
  
  Raizen se năpusti spre cușcă însă Harry strigă agitat la el:
  „NU ! Dacă intri vei muri împreună cu mine.”
  
  Tânărul vrăjitor observă un scris roșiatic pe cușcă, în limba engleză.
  
  „One shall exit if and only if a soul has been sent to oblivion. A life for another.” citi Raizen încruntându-se. „Pentru numele lui Merlin, ce înseamnă bălmăjeala asta ?”
  
  „Înseamnă că, pentru a ieși din cușcă un om din interior trebuie să moară” zise Harry cu greu. Se prinse cu mâinile de gât. Ochii i se înroșiră și începu să tușească. Se ținea strâns de gât. Părea că se sufocă. Devoratorul acela făcuse o vrajă asupra cuștii. Raizen păși rapid înăuntrul ei. Luă o gură adâncă de aer. Era rece și îl zgârie pe gât. Bells veni îngrozită înspre el însă Raizen fu mai rapid. Făcuse deja o vraji non-verbală și nimeni nu mai putea trece de zidul invizibil din jurul cuștii.
  
  „Spune-i Kaylei că o iubesc.” mai spuse el după care își îndreptă bagheta la cap și rosti „ABRACADABRA !”. O undă verde de lumină țâșni din vârful baghetei înspre el. Harry părea că va leșina în câteva clipe. Dar chiar atunci cușca de sticlă explodă zburând cioburi mici peste tot în jur, făcând găurele mici în zăpadă. Bell prevesti ce avea să se întâmple așa că își crease un scut în jurul său, cioburile prefăcându-se în praf în fața sa. Brusc totul se termin așa cum începuse. Bells stătea șocată cu bagheta îndreptată înainte. Harry reuși să ia o gură de aer și să se ridice în picioare. O privi pe fată cu un aer sumbru. La picioarele sale stătea întins Raizen. Nu sufla. Harry se aplecă și îi privi chipul. Ochii săi negrii erau acum goi, fără expresie. Harry oftă. Bells privea totul fără să scoată o vorbă. O lacrimă alunecă pe obrazul ei. Sau poate că era un fulg care i se topea pe chip...