Dorinte si Adevaruri.

[Raphael Olivier]

Eu ii dadeam dreptate Elizei. Stiam ce simtea Snorr, pentru ca si eu trecusem prin multe, dar eram sigura ca zgomotul a fost auzit de profesorii de la etajul acesta, mai ales ca Plesneala nu parea sa doarma niciodata.
"Da, fetelor. Ar trebui sa mergem." spun si eu incordata. "Nu e o idee buna sa mai zabovim pe aici."
"Stati! Trebuie sa vad mai de aproape." zise Snorri.
Noi incercaseram sa o oprim, dar ea nu se lasa.
"Daca vine cineva, avem pelerina invizibila. Nu dureaza mult." zise Snorri.
Eu incuviintez:
"bine, dar nu stam mult. Nu vreau ca prietena mea sa ajunga o nebuna. Ai auzit ce a spus Eliza."