Dorinte si Adevaruri.

[Raphael Olivier]

Eu eram cam incurcata. Nu prea aveam sanse de fuga. Singura noastra speranta era sa ne ascundem sub pelerina. Dar totusi Eliza avea dreptate: Plesneala ne-ar fi descoperit. Trebuia sa ne facem un plan.
"Eliza, ai vreun plan?" intreb eu, exasperata.
Nu apuca sa-mi raspunda, ca se auzira pasii lui Plesneala pe coridor.
Fara sa mai putem sa ne gandim la altceva, ne bagam toate sub pelerina.
Pasii se oprira. Usa se deschise, iar persoana intra in camera.