Ki o tsukete...

[Shimizui]

OOC: Doar cu Rosalie.

Hm... Castel bizar... Lac bizar... oameni bizari... animale bizare. Într-un asemenea context, şi eu eram bizară. O asiatică la Londra?
Ai observat că de câte ori repeţi un cuvânt îşi pierde sensul?
Bizar.
Două întrebări? De ce două?
Scuzaţi-mă. Bat câmpii. Eu mă abat de la subiect prin definiţie.
Aşa cum am spus. Toate erau bizare la Hogwarts. Singurul lucru care mi se părea mai normal era bătrâna salcie (Vezi să nu!) . Într-una din zile m-am apropiat de ea şi am mângâiat cu degetele subţiri cutele adânci ale trunchiului. Copacul a părut să îmi răspundă cu un scârţâit prelung al ramurilor contorsionate. M-am apropiat şi mai tare şi brusc, exact când Kiwi a zburat de pe umăr pe creştetul meu, iar de acolo pe una dintre crengi, am observat ceva.
-Hei, ăla e un tu-?
Şirul de cuvinte mi-a fost curmat de un zgomot ameninţător scos de salcie, care începuse să-şi agite crengile frenetic şi o azvârlise pe Kiwi în aer.
Am preferat să las la o parte strania reacţie şi să pretind că fusese vina vântului. De asemenea, m-am prefăcut că purtam un oarecare dialog abstract cu bătrâna doamnă vegetală.
-Bine, bine, am zâmbit. Nu te supăra.
-Ea să nu se supere? cârâi pasărea verde, aterizând, cu câteva bătăi scurte din aripi, pa umărul meu.
-Ah, eşti bine, Kiwi?
-Nici pe jumătate consideraţia meritată... Paşi!
Într-adevăr, venea cineva.