When love is in excess...

[Ema Snow]

Multumesc, fetelor! >< apreciez sustinerea voastra.
M-am gandit ca urmatorul text poate fi 'geamanul' anteriorului, asa ca nu am schimbat prea mult titlul. Scuze pentru cuvintele precum "alea, aia", dar se pare ca baietii le folosesc mai des, spre deosebire de fete. Lasand analiza psihologicala o parte...

„ Vrei să mergi la bal cu ea?”

Câteodată… Şi totuşi
(Perspectiva lui)

Şi totuşi, eu sunt încă aici, încă normal. Câteodată, când din întâmplare trec prin faţa băncii, mă uit la ea. Şi aştept. Parcă mă simte… într-un mod ciudat. Ah, în sfârşit! Îşi ridică privirea. Gestul pare total întâmplător, dar parcă un zgomot ciudat (şi inexistent) i-ar fi atras atenţia asupra mea. Neştiind ce să fac, mă uit indiferent şi-mi amintesc o întrebare. Răspunsesem cu „da”.

Pentru o clipă. Îi observ gesturile. Pupilele i se dilată exagerat de mult, deschizând parcă o portiţă pentru mine. Şi-mi pare fericită. Dar ea ştie de „da”-ul meu? Îmi imaginez nerăbdarea şi agitaţia pe care pare că vrea să le ascundă?

Nu mai am timp. Se uită în jos, văzându-şi de treabă. Faţa ei a fost impenetrabilă, dar ochii spuneau atâtea… Sau doar îmi imaginez că spuneau.

Şi totuşi, continui s-o privesc. Pare tristă, dezamăgită, dar nu foarte. Poate că-mi simte privirea aţintită asupra ei şi încearcă să-şi diminueze sentimentele. Şi iar mă întreb dacă ea ştie. Încearcă să-şi ascundă secretul faţă de toţi sau doar de mine? Sau doar de mine în mod special? Există măcar vreun secret?! Câteodată, privirea ei îmi dă de înţeles. Sau doar îmi imaginez. Nu are de unde să ştie… nu?

Dar azi a fost diferit. Şi-a ridicat privirea când am trecut pe lângă ea (evident, ştie că mă uit). Nu m-am mai străduit să-i analizez gesturile. Imediat se va uita înapoi pe caiet. Dar nu a fost aşa. Ea mi-a susţinut privirea şi chiar şi-a întors capul ca să-mi urmărească mersul. E.. diferit. Azi pare răbdătoare. E genul de răbdare nefolositoare. Când ai acest sentiment, ştii prea bine că aştepţi ceva ce nu va veni niciodată. Ce înseamnă asta? Ea ştie şi a renunţat? Şi atunci de ce mai aşteaptă? Şi totuşi, poate că ea încă speră. Pare conştientă că e în zadar, dar ea tot speră.

Câteodată, îmi amintesc când stăteam împreună în bancă. Eram prietenos şi ea deschisă. Vorbeam şi ne prosteam. Râdeam şoptit în timpul orelor şi ne zâmbeam complice când scriam formule de matematică pe bancă. Ne sfătuiam în materie de cărţi şi ne spuneam poante şi momente jenante din anii anteriori. Îşi nota fiecare replică amuzantă a profesorilor la sfârşitul caietului. Pun pariu că ea încă face asta.

Şi acum părem atât de diferiţi… De parcă nu au existat momentele alea. Şi iar îmi amintesc întrebarea aia şi răspunsul meu. Sunt hotărât, cred, dar cum o va afecta asta pe ea?