To be continued

[Effy K. Dietrich]

Spera şi ea să treacă peste teama de sânge, pentru că îşi dorea foarte mult să ajute oamenii şi să le alineze durerea. Încercase de atâtea ori să rămână calmă când vede sânge, dar oricât încerca mereu începea să tremure şi inima îi bătea cu putere.
Privi doctorul care se apropia de cele două. Spre deosebire de doctorii Încuiaţi, care mai mereu insuflau seriozitate şi păreau mai mult nişte călăi, acesta avea un chip plăcut şi o privire blândă. Când acesta îi spusese Emei că o poate vizita pe sora sa un mic zâmbet îi lumină chipul. Acest lucru însemna că Dawn era bine, că se simţea bine .
Prima dată dori să rămână pe hol, ca să le lase intimitate surorilor, dar Ema o trase după ea făcând-o să-şi schimbe decizia.
Intră în încăperea tăcută, în care părea că nu stă nimeni. Dar în patul imaculat stătea o fată mai mare, cu ochii căprui, iar părul uşor mai întuncat. Nu semăna prea mult cu Ema, dar nu era prima dată când întâlnea surori ce nu seamănă.
,,Elizabeth". Îi strânse delicat mâna zâmbind senină.