Lonley Night

[Evelyn Steel]

-Da dar ar fi fost mai bine sa fie si in viata,nu crezi? o intreba Eveline.
-Bucurati-va ca nu suntem noi zise Dolohov in timp ce isi roti bagheta si reusi sa formeze o groapa in pamant.Eveline si Lily il privira in timp ce cu ajutorul magiei ii ingropa pe cei trei.Eveline se incrunta putin si apoi relua discutia.
-Bineinteles ca nu suntem noi.Noi stim sa ne aparam zise ea apasand ultimul cuvant.Dolohov ridica din sprancene si Eveline facu la fel la randul sau.
-Ah sa fim seriosi!Om avea noi 15-16 ani dar stim sa ne aparam il mustra si Lily.Dolohov ridica din umeri apoi le sugera fetelor sa inceapa iarasi sa mearga.Bucuroasa ca se misca din nou,Eveline accepta imediat.
In timp ce mergeau observara ca iarasi incepu sa ploua.Nu ploua ca mai devreme,dar totusi ploua.Eveline incepu din nou sa se gandeasca.Cumde nu le gasise pana acum acel cineva care omora oameni in prostie?Poate nu vroia sa le gaseasca?Sau poate astepta momentul oportun.
-Ma intreb cine o fi in padure si omoara cu asa placere zise Eveline cu voce tare incercand sa evite raspunsul care ii sarea in sus in cap.