Memories before the end

[Bell Evans]

1. Capitolul XII – Pain and pride
   
   Hayden ma privi dezorientat; m'am ridicat usor de pe banca, incercand sa il fac sa se simta cat mai putin inconfortabil si am privit in jur. Insa nu mai era nimic care sa dovedeasca prezenta unei alte persoane in imprejurimi.
   Iar acel cantec nu imi sunase chiar deloc cunoscut; foarte ciudat, oricum. Tanarul se ridica si veni pe nesimtite in spatele meu, punandu'mi o mana pe umar. Am tresarit puternic, uitand pret de cateva clipe ca el era cu mine si m'am intors gata sa dau ochii cu criminalul care ma cauta.
   "-Multumesc" spuse el.
   
   Imi multumea? De ce ma rog?!
   Am clatinat usor din cap, iar Hayden zambi.
   "-Acum stiu.." sopti acesta.
   "-Stii ce?!" am remarcat automat.
   Ok, poate ar fi fost mai bine daca imi tineam gura. Hayden insa ma privi pentru o ultima oara, dupa care se indeparta incet, sovaind.
   
   Ramasa singura, am inceput sa analizez situatia; ceva se intamplase. Ceva ciudat. Insa nu aveam idee de cum ar fi trebuit sa ma comport pe viitor. Tot ce stiam era ca acum acel sentiment pe care ma chinuisem sa il ascund atata vreme in adancurile inimii revenise. Acea joaca de copii - cum o numisem la inceput - incepea sa se transforme in ceva profund, ceva ce era menit sa fie interzis.
   
   Ploaia se oprise; mi'am ridicat privirile spre seninul cerului ce gazduia un soare crud de dupa-amiaza, care arunca palpairi slabe asupra orasului cenusiu. Un miros proaspat, de verdeata si flori umede imi invada narile, facandu'ma sa tanjesc dupa acea aroma. Brusc, toata mintea mi se goli de orice furtuna de idei, facandu'ma sa imi doresc sa stau acolo si sa nu mai fac nimic altceva.
   
   Insa cand telefonul imi vibra in buzunar, toata linistea mea sufleteasca disparu. M'am gandit ca poate era mama, sau tata. Insa soarta ma surprindea pentru a mia oara.
   "-Jane?" am intrebat eu, putin dezorientata.
   "-Deci, te iubesc" spuse o voce pitigaiata din celalalt capat al convorbirii. Cunosteam acel ton - cand Jane era in culmea fericirii nu putea scapa de el. Si avand in vedere ca imi cunosteam atat de bine prietena, nu puteam sa nu imi dau seama de putin din ce se intamplase.
   "-Ok.." am raspuns eu, razand.
   "-Trebuie sa ne intalnim sa iti povestesc; sau de fapt, nu, nu! Nu pot sa tac pana cand ne intalnim" imi spuse ea, repede.
   Am tacut, incercand sa imi dau seama ce se intamplase.
   "-Hayden mi'a cerut sa fim din nou impreuna" murmura ea, dupa o clipa de tacere.
   
   Nu era posibil. Hayden abia plecase de langa mine. Hayden abia ma sarutase pe mine!
   "-Cand te'a sunat?" am intrebat eu, cu o voce mica.
   "-Acum 2 minute" sopti Jane, entuziasmata.
   Am incercat din greu sa par fericita pentru ea, insa nu stiu cat de bine mi'a iesit.
   "-Ma bucur mult" am spus, cu o urma de zambet in voce - o urma care era al naibii de falsa.
   "-Stii..ne'am certat dupa-amiaza asta. Si i'am spus niste lucruri oribile. Si..cred ca te'am inclus si pe tine printre ele" murmura ea, dupa cateva minute de liniste.
   
   Aha..deci macar Hayden nu mintise cu privire la asta.
   "-Ce i'ai zis despre mine!?" am chicotit incet.
   Suna atat de fals, incat si eu imi dadeam seama ca nici macar un copil de 5 ani nu m'ar fi crezut.
   "-Amanda, esti ok?" ma intreba ea, cu o usoara ezitare in voce.
   Damn it, isi daduse seama.
   "-Da; sunt putin obosita. Am fost la..cimitir. La Nate, stii tu" am spus eu, cu repeziciune.
   Era buna scuza.
   "-Ah; deci asa. Sa continui. Pai..i'am spus ca poate tu esti mai buna ca mine. Si poate e adevarat, Amy. Iar Hayden a plecat si m'am gandit ca s'a dus la tine sa iti spuna ceva. Asa a fost? A venit la tine?!" continua Jane, de data aceasta ingrijorata.
   Simteam cum lacrimile imi inunda ochii si aluneca pe obraji, insa m'am chinuit sa imi pastrez vocea calma.
   "-Nu a venit" am raspuns hotarata.
   
   Nu am mai fost atenta la ce mi'a spus in continuare; stiu ca am raspuns la un moment dat cu un "Pa!" plin de un fals entuziasm, dupa care am inchis telefonul de tot si l'am bagat in buzunar. Nu intelegeam. Sau mai bine zis, nu voiam sa inteleg. De ce facuse asta?
   Poate ca era beat; sau drogat. Insa am ajuns la concluzia ca incercam sa ma pacalesc sincer. Hayden era perfect constient cand facuse asta. Insa nu imi dadeam seama de ce se dusese la Jane dupa si ii spusese ca o vrea inapoi. De ce mai venise la mine? De ce se folosise de mine? Pentru ca asta facuse.
   
   Eram nervoasa; si mai mult decat nervoasa, eram dezamagita. Pentru ca nu ma asteptasem din partea lui sa se comporte asa. M'am ridicat de pe banca uda si am iesit din acel parc. Simteam nevoia sa ma indepartez..sa fug de acel loc.
   Iar cand niste pasi s'au auzit in spatele meu, m'am intors la fel de speriata ca in fiecare caz cand cineva ma urmarea.
   "-Landon?" am mormait; eram prea prost-dispusa.
   Insa expresia lui ma facu sa ma gandesc la alte lucruri.
   "-Hey, Amy" murmura el, cu o urma de zambet.
   
   Simteam nevoia sa ii spun ce se intamplase. In cele din urma, la asta era bun un prieten, nu? Sa te sfatuiasca..sa iti spuna ce ai facut gresit. Iar faptul ca era baiat imi dadea un plus de curaj sa ii povestesc tot ce se intamplase.
   "-Ai un minut?" l'am intrebat eu, brusc.
   Wow..capatasem curaj.
   "-Sigur" imi raspunse el, cu o voce hotarata.
   
   Ne'am intors in micul parc si ne'am asezat pe aceeasi banca; iar in urmatoarele cateva minute i'am spus tot ce se intamplase. Imi zambi, lucru ce ma facu sa devin si mai confuza.
   "-E in regula; ma bucur ca mi'ai zis" imi spuse Landon.
   Am zambit si eu, drept raspuns.
   "-Hayden era confuz, cred; faptul ca Jane i'a zis ca exista posibilitatea ca tu sa fi mai buna decat ea l'a facut curios, cred eu. Si a vrut sa incerce. Probabil ca nu i'ai trezit niciun sentiment in momentul in care.."
   Se opri si clatina usor din cap.
   "-Imi pare rau" murmura el.
   "-E in regula" i'am raspuns aproape imediat.
   Ma simteam mai bine acum, ca ii spusesem.
   "-Ce zici de o ciocolata calda?" ma intreba el dupa cateva clipe de tacere.
   Am aprobat usor din cap, privindu'l cu blandete; avea un suflet mult prea bun. Nu stiu cum reusise sa ma urasca la inceput. Pentru ca in inima lui nu era loc de ura..