Eu, gandurile mele si inca cineva

[Eliza G. Blest]

Era un cer senin , fara nori , dar Eliza stia ca lipsea ceva . Ceva foarte important . Oare eu ? se intrebase ea . Se afla intr-un copac din padurea interzisa , in varful acestuia , privind stupefiata cerul . De ce am senzatia ca am fost uitata ? Pierduta ? Poate din cauza unor prieteni ? Isi scuturase capul , gandurile acesteia se risipisera imediat . Se prinse de o craca , apoi de alta si aterizase pe pamant . Cu capul aplecat , iesise din Padure . Oare unde sa merg ? Si ce am sa fac ? O sa raman iar singura ? Mai bine merg la Lac . Acolo ma simt cel mai bine , mai ales ca ma voi catara si in copac . Cu pasi lenti , se indreptase spre lacul albastrui . La copacul ei preferat , zarise o persoana ce statea in preajma acestuia . Ia te uita , inca o persoana singura . Mai bine ma duc la ea . Cu ochii tinta spre fata , isi marise pasii , si in scurt timp era in dreapta sa .
Cu o voce domoala, calma o intreba :
Salut ! Ce faci ? Esti singura ? zise , privind in jur dupa o alta persoana . Dar nu era nimeni .