Magia si secretele sale...

[Roran S. Thorbjörn]

Este prima data cand compun ceva (in afara de compunerile jalnice de la scoala) si nu este prea bun, asa ca astept sfaturi si critici.
[size=2]Capitolul 1: Rugul
Cei doi barbati o smucira pe fata, dupa cateva clipe dupa ce usa celulei se auzi deschizandu-se. O ridicara sus cu bratele lor grose si o tinura strans de incheieturile ranite ale fetei. Aceasta abia se tara, chiar si ajutata de cei doi. „Ce dragut sa trimta dupa mine ca sa ma ajute sa merg” se gandi ea. „Dar sa merg... unde?” Groaza puse stapanire pe ea cand intrara cu totii intr-o curte luminata puternic de lumina soarelui. Ii trebuira cateva secunde clipind des pana sa poata vedea ce era in jur. Asa cum banuia, erau trei pari infipti in pamant, inconjurati de pietre si in partea de jos ascunsi de fan si ierburi uscate. Curtea era plina de lume, fiind inconjurata de un zid masiv. Fata stia ca se afla in locul de osanda, acolo unde prieteni de-ai ei si alti multi oameni nevinovati murisera spanzurati sau omorati cu pietre sau chiar arsi pe rug.
Un ghiont in coaste ii intrerupse sirul gandurilor osanditei.
- Misca-te, fetito, marai ofiterul din dreptul ei. N-avem toata ziua.
Fata, impreuna cu cei doi ofiteri, se pusera in miscare. Aceasta incerca din rasputeri sa nu treaca in nesimtire. Voia sa fie treaza cand va muri, chinuita de flacarile arzatoare ale focului. Pana la urma ajunse la concluzia ca moartea era un fel de usurare. Sa scape de vina care o apasa, de amintirile despre cei care au murit si nu meritau si despre cei care nu au murit, chiar daca trebuiau sa fie morti deja. Se intreba in fiecare moment de ce tovarasii ei sunt acolo sus, iar ea a ramas aici jos.
Pietrisul uscat scrasnea sub picioarele goale ale fetei. Cerul era senin; vulturii asteptau sa-si inceapa festinul. Oamenii nu scoteau niciun cuvant, asteptandu-si osanditii. La celelalte doua ruguri, doi baieti cam de varsta ei erau condusi, fiecare de cate trei ofiteri.
Fata ajunse in dreptul rugului. Gandurile ii zburau prin minte in dezordine. Cand se aseza in locul destinat ei, companionii sai venira si ii legara mainile la spate, dupa rug.
Totul despre ce urma sa i se intample ii era atat de clar in minte incat nu se mai temea de moarte. Cand calaul se apropie sa dea foc rugului, fata ii zambi, apoi inchise ochii.
Flacara se apropie de gramada, iar paiele inflamabile se aprinsera intr-o secunda.[/size]