Nici adevar, nici minciuna...ci eu.

[Georgia Harris]

Magia momentului

Nu am su uit momentele in care ora magica incepea, creatura mistica cu gura din aur masiv intra in clasa parca zburand pe deasupra noastra. Atunci cand isi debuta "discursul" nimeni nu mai avea puterea de a spune ceva. Un calus al propiei vointe ne oprea din orice comentariu. Nici corpul nu dorea sa se miste, nici ochii sa priveasca o clipa altundeva decat la buzele ce infloreau cuvintele ca soarele primii trandafirii de la inceputul lui iunie. Pana si Regele stelelor asista la ora noastra; risipind orice nor,orice vant ce ii statea in cale sau uneori, rasarind chiar de nicaieri. Statea asa de aproape de fereastra noastra incat, de multe ori, aveam senzatia ca va topi sticla pentru a patrunde in incaperea luminata de un astru ceresc chiar mai stralucitor decat insuri Regele astrilor,si, pana si el, soarele, se simtea mic si neinsemnat in comparatie cu aceasta fiinta deosebita. Nu ne canta, dar cuvintele avea o melodicitate aparte pe care oricine putea dansa. Atunci cand rostea propozitile si frazele mult asteptate de mine imi parea ca o pulbere aurie ne inconjura pe toti cu aura protectoare. Dese ori cuprinsa de o teama nestapanita, priveam ceasul pentru a fi sigura ca nu s-au scurs prea multe minute din acel sublim moment, creat cu genialitate... sau... poate doar din imaginatia mea, uneori periculos de bogata.