When love is in excess...

[Ema Snow]

Iar acum revin in forta Promit ca asta e ultimul capitol in care sunt rea. Poate ca stric surpriza, dar lucrurile se vor inbunatati pentru Audrey.
Sper sa va placa ^_^

Un intrus în propria-mi lume

Ascultă cu atenţie… Ai auzit?… Exact! Nimic! Inima mea s-a oprit.

Oricine m-ar vedea ar zice că viaţa mi s-a sfârşit odată cu plecarea ta. Dar crede-mă, nu sunt moartă. Sunt mai vie ca niciodată – un mort nu poate simţii atâta suferinţă. Ce mod ciudat de a-mi trăi viaţa prin emoţii negative… Ca un clandestin. Căci eu asta sunt în viaţa mea: un intrus. Căci eu nu mai recunosc nimic din ce a fost cândva viaţa mea. Un intrus în propria-mi lume.

De dimineaţă, te-ai aşezat lângă mine pe banca din parc. Ai avut curajul să vii. Sau ţi-a fost milă? Mi-ai zâmbit. Doar că nu ţi-am recunoscut emoţia din ochi. Puteam vedea mai clar ca niciodată că nu-mi duci dorul. Zâmbetul tău era aproape forţat.
- Cum o mai duci, Audrey?
Doar am ridicat din umeri.
- Tu? Eşti fericit cu Penelope?
- Da! E foarte de treabă! Chiar ne înţelegem.
- Aha…
M-am uitat în altă parte, „admiram” pietrele de jos. Iat tu… Tu mi-ai ridicat bărbia ca să-ţi pot vedea faţa. Şi m-a durut gândul că nu mă mai iubeşti.
- Dar tu, Audrey? Tu cum te descurci?
Întrebarea asta am mai auzit-o. Am avut nevoie doar de o secundă de prostie ca să zâmbesc convingător.
- Mă descurc chiar bine!
Ai zâmbit şi te-ai uitat la ceas. Apoi ai plecat.

Am minţit. Nu mă descurc deloc. Am nevoie de un colac de salvare.
Am minţit. Am minţit pentru fericirea ta.