Memories before the end

[Bell Evans]

1. Capitolul XIII – Guilt
   
   "-Amanda, nu mai poti continua asa" mormai o voce joasa, in urechea mea.
   Am tresarit puternic, ridicandu'ma in capul oaselor printre asternuturi. Jane ma privea de pe marginea patului, cu o expresie a fetei socata si in acelasi timp ganditoare.
   "-Pleaca" am spus eu, incet.
   Intr'un fel nu voiam sa ii dau de inteles ca ma dureau vorbele ei; dar pe cealalta parte, durerea si revolta incepeau sa'mi dea batai grave de cap. Devenisem aproape o alta persoana de cand tot ea ma facuse sa ma gandesc la ce viata duceam, cu doar cinci zile in urma.
   
   "-M'am saturat" am strigat, cu o voce ragusita.
   Statea teapana, privindu'ma atenta.
   "-Stii ca din cauza ta am ajuns eu in spitalul ala cu o supra-doza de heroina, nu? Stii ca din vina ta eram sa mor. Stii ca viata ta e al naibii de buna, fata de a mea. Nu tu ai o mama prea ocupata de munca si un tata pe care nu l'ai cunoscut niciodata. Tu ai tot ce vrei si tot tu esti cea care se plange!" sopti Jane, cu lacrimi in ochi.
   Imi tranti usa in fata si pleca din camera ei; am ramas pe loc pret de cateva clipe, dupa care am hotarat ca era mai bine sa plec si eu.
   
   Totul se limpezise in mintea mea; iar vinovatia incepuse sa'si faca loc printre furtuna de ganduri, insotita de teama si o nuanta de egoism. Nu era vina mea! Sau poate era..
   In cele din urma am ajuns totusi la concluzia ca era; din vina mea murise Nate..din vina mea si Jane aproape murise..din vina mea Hayden se intorsese la Jane..din vina mea Landon ma ura.
   Totul se invartea in jurul celor doua notiuni - propria persoana si vinovatia care o inghitea cu fiecare bataie de inima. Eram constienta ca cineva nu ma avea la suflet..ca cineva imi dorea raul mai presus de orice. Doar ca nu eram sigura cine era respectivul.
   
   Sau poate era doar imaginatia mea? Poate totul era o simpla coincidenta..Desi nu era prea posibil.
   Simteam totusi cum teama ma facea sa devin din ce in ce mai superstitioasa si mai atenta. Fiecare zgomot ma facea sa sar in sus cel putin zece centimetri, iar inima mi'o lua la goana de fiecare data cand o umbra se contura in spatele meu.
   
   "-Sincer, Amy? Termina; am gresit, nu trebuia sa spun ce am spus" spuse din nou Jane.
   Uitasem ca era cu mine in camera; uitasem ca eu stateam inca in pat, in pijama, dupa mai mult de patru zile.
   "-Nu ai gresit" i'am raspuns, cu vocea putin tremurata. "Ai avut dreptate; e vina mea. Doar vina mea" am continuat.
   Ma privi plina de ironie, dupa care isi dadu ochii peste cap; probabil vru sa mai spuna ceva, dar i'am taiat'o inainte sa ii mai dau ocazia sa inceapa iar cu scuze nefondate.
   "-E in regula; sunt bine. Poti sa pleci acum!".
   
   Tranti usa in urma ei si lasa din nou camera scufundata in tacere; insa nu pentru mult timp. Un mesaj imi facu telefonul sa vibreze puternic pe noptiera.
   Coboara te rog pana jos; trebuie sa vorbim.
   Hayden voia din nou sa vorbim; nu vedeam rostul, dar totusi curiozitatea ma omora. Asa ca in urmatoarele zece minute am incercat sa fac tot posibilul sa arat ca o persoana normala, si nu ca una care isi petrecuse ultimele patru zile in pat.
   
   L'am vazut inca de cand coboram scarile; era imbracat cu un hanorac negru si niste blugi gri. Mi'am strans mai bine puloverul lung, cu nasturi in fata in jurul corpului si am iesit in frigul de afara. Era o zi mohorata.
   "-Hey" ma saluta el, cu o urma de zambet.
   "-Hey si tie" am replicat, ca un automatism.
   Nu prea vedeam rostul acelei intalniri; dar poate ca avea sa'mi zica ceva important.
   "-Nu mai pot" murmura el, facandu'ma sa ridic o spranceana.
   Ce nu mai putea? Ii parea rau? Sau poate nu mai era satisfacut de Jane si se intoarse din nou la mine? Pentru ca nu mai intelegeam nimic din felul lui de a fi.
   "-Imi este foarte greu sa spun asta; si nu as vrea sa iti schimbi parerea despre mine.." incepu el.
   "-Oh, crede'ma; saraca s'a schimbat de mult" l'am intrerupt eu, cu o usoara nuanta de ironie in tonul vocii.
   
   Clatina usor din cap si isi pleca privirile.
   "-Va vreau pe amandoua..si nu pot sa ma hotarasc pe care sa o aleg" spuse Hayden, intr'un sfarsit.
   Aha..avea vointa domnul.
   "-Cred ca ai ales deja" i'am raspuns, rece.
   Incepeam sa am mari indoieli cu privire la mentalitatea lui; eu si Jane eram pana la urma prietene. Nu putea sa ne faca asta amandurora.
   "-Totusi..ea stie ca ne vrei pe amandoua?" am continuat.
   Dadu din cap in semn de nu.
   "-Si mie de ce imi zici? De ce trebuie eu mereu sa ascult pe toata lumea? De ce eu primesc mereu vestile rele? De ce mama naibii credeti toti ca sunt atat de puternica?!" am strigat, cu vocea plina de repros.
   Fusese picatura care umpluse paharul.