Magia si secretele sale...

[Daniel Cruplud]

Mersi tuturor!><
[size=2]Capitolul 14: Strain
Ce s-a intamplat? intreba Meredith.
Energia ta... incerca Glore.
Ti-am dat-o tie, protesta fata, panicata.
Odata cu sufletul tau.

Meredith se ridica in capul oaselor. Era in cabana sa. Capul ii plesnea de durere si simtea un disconfort in zona pieptului. Dar cand incerca sa se ridice, sprijinindu-se pe mana dreapta, ambele senzatii fura umbrite de o durere fulgeratoare. Isi ridica bratul la nivelul ochilor si privi mirata bandajul alb ce se incolacea ca un sarpe in jurul acestuia. Panza se intindea de la umar pana la jumatatea degetelor.
Se ridica din pat, de data aceasta cu grija sa nu provoace o noua criza de durere, si se indrepta spre baie. Se pieptana cu mana stanga si se spala stangaci pe fata. Se imbraca intr-o frumoasa rochie rosie ca focul iadului, renuntand la obisnuita tunica. Se incalta cu niste balerini comozi negri si porni spre casa lui Glore, in cautarea raspunsurilor.
Mintea fetei era goala. Niciun gand nu ii trecea prin minte. Era ca si cum ar fi fost un android controlat de afara. Numai gandul la raspunsul vesnicei intrebari, care o chinuia de cand se nascuse,cand colegii ei radeau de ea, considerand-o ciudata sau cand cand profesorii o pedepseau pe motiv ca era prea visatoare, tot timpul cand vazuse oamenii din jurul ei, ii venea acelasi gand in minte si mereu aceeasi intrebare.
Fara sa isi dea seama, ajunse la cunoscuta usa a casei lui Glore. Batu mecanic de trei ori la usa. Nu astepta mai mult de cateva secunde iar Glore deschise usa. Se uitara unul la altul, fara a tine cont de timpul trecut.
Se cufundara unul in ochii celuilalt, incercand sa afle raspunsurile intrebarilor care ii macinau. Si, fara niciun avertisment, Meredith izbucni in plans, aruncandu-se in bratele lui Glore.
Trecura ore bune pana cand lacrimile fetei secara."Era si timpul sa cedez nervos", se gandi adolescenta, amintindu-si de faptul ca, de cand ajunse in Infinit, nu isi pierduse controlul nici macar o secunda. Se opri din plans si se sterse stanjenita la ochi. Baiatul elf se aseza pe patul de paie, iar fata ii lua exemplul. O tacere stanjenitoare puse stapanirea pe cei doi.
-Te asteptam, zise Glore, ragusit. Meredith observa ca nu era nici el in forma. Avea capul bandajat, iar o bucata de panza moale era legata lejer peste pieptul sau gol.
-Se pare ca nu ne mai putem intalni fara ca unul dintre noi sa fie pe moarte, zise fata.
Sensul cuvintelor era un fel de gluma. Cu toate astea, amandoi ramasera seriosi.
-Ce s-a intamplat de fapt acolo? sopti adolescenta.
-M-ai salvat. Chiar atunci cand era sa mor, tu ti-ai canalizat energia in mana dreapta si ai reusit cumva sa o pasezi in corpul meu. Dar este ceva... Ceva ce nu inteleg.
Aici, Glore facu o pauza de cateva secunde, fiind capturat prin ganduri.
-De ce? De ce sa fi facut asta pentru mine? De ce sa iti fii riscat viata ta pretioasa pentru mine?
Meredith ingheta. De ce o facuse?
-Pentru ca esti prietenul meu. Singurul.
Mintea.
-Asta e tot?
-Da.
Mintea din nou.
-Ceea ce ai facut tu a fost atat de nechibzuit, izbucni elful. Trebuia sa ma lasi acolo, sa chemi pe cineva... orice in afara sa te sacrifici pe tine insuti pentru mine. Esti Flevr, Meredith. Si pe langa asta, cum crezi ca mai puteam trai eu, amintindu-mi in fiecare zi ca tu ai murit pentru mine?
-Dar n-am murit, spuse fata, impaciuitoare.
-Nu, dar ai fost foarte, foarte aproape. Glore ii ridica barbia lui Meredith, uitandu-se in ochii ei. Promite-mi ca nu mai faci asta niciodata.
Fata isi feri privirea.
-Nu pot.
Glore isi retrase mana, fiind vadit surprins de raspunsul tinerei.
-De ce? intreba el nedumerit. Inteleg ca eu sunt singurul tau prieten, dar...
-E complicat. Te rog nu ma obliga sa vorbesc despre asta. Nu vreau.
Mintea iar. De fapt inauntrul ei voia sa tipe in gura mare care sunt sentimentele ei. Dar totusi, mintea, de frica sa nu fie respinsa.
-Bine. Glore isi lasa privirea in jos. Dar nu pot sa te las sa te sacrifici pentru mine. Nu e corect.
Tacura amandoi timp de cateva minute lungi, adanciti fiecare in propia lor minte, in propiul lor suflet.
-Am o intebare, zise Meredith intr-un sfarsit.
-Tu mereu ai o intrebare, zambi elful.
-Ce sunt eu? Stiu ca nu sunt om.
Glore nu paru deloc surprins de cuvintele fetei. Dimpotriva, zambea, amuzat parca de acestea.
-I-am spus Maestrului tau ca iti vei da seama de asta. Intr-adevar, nu esti om. Esti ceva mult mai mult.
-Ce? intreba fata infricosata.
-Esti un Inger.
Meredith ramase cu gura cascata.
-Nu-i adevarat. Nu am aripi. Nu sunt fara pacat.
-Nu esti acel fel de Inger. Pe aceia ii cunosc oamenii. Parintii tai hotarasera inca dinainte sa te nasti ca tu vei fi Flevr. De aceea, te-au trimis in Lumea de Jos. Dar nu au reusit sa te aduca aici, in Infinit. Calatoria lor a fost una foarte primejdioasa, asa ca nu au avut de ales si au trebuit sa te lase la granita dintre Infinit si Pamant, sperand doar ca tu sa treci in Infinit. Nu a fost asa.
Era prea mult. Meredith ramase inghetata pe scaun, fara a sti cum sa reactioneze.
-Parintii tai sunt Ingeri si inca sunt in Lumea de Sus. Cand tu vei muri, vei ajunge cu ei.
-Parintii mei nu sunt cei de pe Pamant?
-Nu. Imi pare rau, spuse Glore.
Atatea sentimente noi, deodata descoperite: curiozitatea fata de originile ei, frica de puterile pe care le-ar putea avea, si nu in ultimul rand, dragostea pentru Glore, pe care, oricat ar fi incercat sa o mascheze, se descoperea. Adevarul era ca il iubea pe Glore, dar ii era frica sa nu cumva sa fie respinsa. Si aceste noi informatii despre ea insasi... Se simtea fascinata de propria persoana, era doritoare sa afle mai multe despre ea. Si era un lucru ciudat: simtea ca era adevarat. Era entuziasmata, nu infricosata. Voia sa afle mai multe, sa incerce sa se cunoasca mai bine. Se simtea ca un strain, care tocmai o intalnea. Pentru prima data in viata, simti ca era ea insasi.
Cand o vazu asa depasita de situatie, Glore o prinse de mana. Meredith simti asta ca pe o suflare care o aduse la viata. Ii venea sa imbratiseze intreaga lume. Dar in loc de asta, doar il stranse la randul ei de mana pe elf, ridicandu-si privirea spre fata lui. El zambi, incurajator, in felul in care o facea pe Meredith sa se topeasca pe picioare, iar ea ii intoarse un zambet de toata frumusetea. Glore isi lasa capul in jos si zise:
-Stii, majoritatea oamenilor care afla ca sunt Ingeri si ca intrega lor viata a fost o minciuna nu se prea bucura de acest lucru. Numai tu. Tu mereu esti altfel.
Fata simti cum o ard obrajii si urechile, semn ca incepuse sa roseasca.
-Si cum pot ajunge la parintii mei reali? Trebuie sa existe o cale.
Glore dadu din cap.
-Imi pare rau, dar nu exista.
-Deci ii voi putea vedea doar atunci cand voi muri? Intreba Meredith.
-Da...
Fata cazu pe ganduri. Nu putea spune ca le ducea dorul, pentru ca nu ii intalnise niciodata, dar i-ar fi placut sa isi cunoasca proprii parinti. Sa o vada pe mama sa. Sa vada cum va arata ea cand va fii mare. Mereu avea aceasta conceptie si anume ca fetele vor arata ca si mamele lor cand vor creste. Zambi la acest gand si isi aminti dintr-o data cat de simpla era viata ei inainte de toate acestea. Si in acelasi timp cat de neinteresanta si molesita.
Si adormi fara sa isi dea seama adancita in ganduri, inca tinandu-l de mana pe Glore.[/size]

Bun,mi-a depasit asteptarile.Totusi erau cateva cuvinte care nu isi aveau locul.Aveau un inteles gresit.Si,de asemenea,uneori e mai bine sa folosesti cuvinte simple,decat sa te "risti" cu altele

Oricum,mi-a placut.Cat mai putin dialog !Tine minte ca dialog face oricine.Descrierea nu este niciodata perfecta,si se imbogateste tot mai mult cu ajutorul vocabularului,pe care vad ca-l ai.Iar,naratiunea,asta e cea cu care te nasti.Asta nu o poti schimba,este pur talent

Imi place stilul tau,si iti urez mult succes mai departe.Sper ca te vei uita peste sugestii mele,pe care le-am subliniat mai sus

Mult succes!