Loving you

[Raphael Olivier]

Mersi, Ginny! Thanks to all!
Deci, am adus continuarea. De data asta capitolul este mai lung. Si am verificat ceea ce am scris, dar daca gasiti graseli ziceti-mi.

[size=4]Capitolul 2

Clopotelul suna tare chiar in clipa in care eu coboram din masina. Mi-am luat grabita geanta si am mers cu pasi apasati spre secretariat. Am simtit privirea catorva fete care se uitau la mine sceptic si imi imaginam cum trebuia sa arat. Fata noua si misterioasa, blonda, cu haine Armani si ochelari de soare mari. Zambeam fara sa vreau. Imi placea efectul pe care il lasam asupra oamenilor din jur.
Ajunsesem in fata secretariatul si am batut de trei ori la usa. O voce de femeie mi-a strigat sa intru, iar eu am apasat puternic pe clanta. Inauntru era o doamna de vreo treizeci, patruzeci de ani, roscata, cu parul cret aranjat in sus, puternic fardata la ochi si cu niste unghii lungi, acoperite cu un lac sangeriu. Verifica niste hartii, cand isi ridica privirea spre mine. Un moment ramase putin socata, dar isi reveni repede.
-Salut, draguta! Numele tau? incepu ea, intorcandu-se la hartii.
-Debbie. Debbie Stephens.
-Tu trebuie sa fii eleva noua, spuse secretara, brusc interesata de mine.
Eu am incuviintat. I-am intins hartiile de care aveam nevoie pentru a ma inscrie, iar secretara le studie, mai mormaind din cand in cand a aprobare.
-Da, totul e bine. Uite aici orarul. Se pare ca prima ora e de trigonometrie.
Eu am luat orarul dandu-mi ochii peste cap. De parca nu stiam destule notiuni trigonometrice.
-Multumesc. La revedere! salut eu distanta, inchizand usa in urma mea.
Campusul liceului era deja gol, cu exceptia catorva elevi intarziati. Grozav! Prima mea zi de scoala si intarzi, ma gandeam eu, aproape alergand spre sala in care se desfasura prima mea ora.
Am ajuns la intrare si, din fericire, am vazut ca inca nu venise profesorul. Am plecat si m-am asezat pe un loc din spate, incercand sa nu atrag atentia asupra mea.
Mirosul! Simteam un miros atat de urat, ca si blana de urs parlita. M-am uitat in jur, incercand sa identific persoana. Stiam exact ce insemna mirosul acela. Dar dintr-o data, mirosul disparu, iar profesorul intra in clasa.
Atat de ciudat, ma gandesc eu. Poate a fost doar imaginatia mea. Simteam priviri atintite asupra mea si incercam sa le ignor. Ah, oamenii sunt atat de enervanti cateodata. Dar simteam o privire diferita de celelalte, care ma fixa intr-un mod ciudat. M-am uitat in directia respectiva si am vazut un baiat care arata mai matur ca ceilalti, si care ma fixa cu privirea intr-un mod frustrant. Cand profesorul incepu sa vorbeasca, amandoi ne-am mutat privirea, un pic ametiti. Era ciudat baiatul acela. Nu il puteam lasa sa-mi afle secretul.
-Nu-i asa, domnisoara?
-Ah, ma scuzati, ce? intreb eu stanjenita.
-Am spus, repeta profesorul, ca noi suntem norocosi sa te avem aici. Ai venit tocmai din Grecia.
-Da.
De fapt, era doar o poveste de acoperire. Cateva acte falsificate si putina abuzare de bunatatea unor oameni sus-pusi. Profesorul reveni la lectie, iar eu ma gandeam in continuare la ciudatele intamplari. Baiatul acela nu era ca toti ceilalti. Nu stiam ce anume putea fi, dar voi afla cu siguranta.
Tot restul orei trecuse ca prin vis, iar atunci cand clopotelul suna, eu mi-am luat geanta si am iesit pe usa, ingandurata, ca de obicei. Era o zi frumoasa si insorita, dar eu nu ma simteam prea fericita. Aveam in continuare sentimentul ca ceva rau se va intampla azi.
Dintr-o data, cineva imi puse mana pe umar, iar eu m-am intors repede. Persoana care statea in spatele meu era chiar baiatul de la trigonometrie. Avea parul saten si niste ochii gri-verzui. Era chiar dragut, daca te luai dupa asta. M-am uitat la el neincrezatoare.
-Buna! Esti noua aici, nu? ma intreba el, putin stanjenit.
-Da, raspund eu nepasatoare.
Incercam sa nu-l las sa vada decat masca pe care o purtam si fata de ceilalti oameni: fata inocenta de saptesprezece ani, blonda cu ochii albastrii. Dar ochii lui ma cercetau atent, ca si cum ar putea vedea prin mine, ca si cum ar putea citi jurnalul inimii mele.
-Ma gandeam sa... iti spun ca daca ai nevoie de ajutor, spune-mi.Stiu ca suna ciudat, dar... nici eu nu prea stiu sa explic,spuse el putin incurcat.
Eu m-am incruntat si mai tare. Ardea. Ardea chiar foarte tare.
-Da, sigur... de fapt, sunt bine. Scuza-ma, spun eu, intorcandu-ma si mergand cu pasi repezi spre toaleta fetelor.
Cand am ajuns acolo, mi-am aruncat geanta pe marginea chiuvetei mari si mi-am studiat chipul in oglinda. Ochii mei erau intunecati. Am deschis gura incet, de frica sa nu mi se adevereasca presentimentul. Dar caninii ascutiti iesisera, iar eu mi-am dat seama ca imi era foame. [/size]