Feel it. See it. Do it.

[Melisse Y. Carter]

Melisse dadu din cap afirmativ, iar in momentul urmator cele doua eleve se plimbau, intrand mai adanc in padure.

Pasii lor rupeau tacerea inmormantala. Melisse putea auzi cum inima sa bate, desi nu bate foarte tare.

- Si...umm...Ai mai fost pe-aici? intreba Melisse, incercand sa para indiferenta.
Directorul le spuse ca daca intra in padure nu mai au sanse sa fie scosi de-acolo vii. Daca Isabella ar mai fi fost pe-acolo, atunci acest fapt demonstra contrariul.

Cu fiecare pas facut, Melisse stia ca este cu un pas mai aproape de interiorul padurii. Un pas mai aproape de ororile de acolo. Adica un pas mai aproape de moarte.
Incerca sa isi ascunda acest gand adanc in propria sa minte, insa era imposibil. Acesta era fundalul mintii sale de-acum: peste tot si nicaieri.

In acel moment Melisse invidia luna: ea nu trebuia sa lumineze si in aceasta padure. Ea putea alege unde lumina.
Si Melisse a ales, numai ca a ales gresit.

Nu avea niciun dubiu ca Isabella era o fata foarte de treaba, cu care poti vorbi cam orice. Isi dadu seama de asta, probabil numai privind figura sa inteligenta.

Deodata, se auzi un fosnet. Erau urmarite.