O mare incurcatura...

[Ema Snow]

Cand se intorsesera, dragonul negru inca astepta langa cel ranit.
" - Nu stiu sigur..." raspunse Ema la intrebarea Cercetasului, putin cam nesigura.
Atentia ei se indrepta iar spre creatura neagra. Se apropie de el, dar fu avertizata de un marait slab.
" - E in regula... Nu-ti fac nimic rau... Avem nevoie de ajutorul vostru ca sa plecam de aici. Promit ca veti fi liberi dupa aceea. Promit!" sopti Soimeanca, incercand iar sa se apropie.
Era vag constienta ca era privita si de alti ochi, nu numai de cei ai dragonului.
Intinse mana, dar isi pleca privirea. Stia din carti ca dragonii se simt amenintati de privirile ce domina. Ema astepta. Putea auzi respiratia rapida a creaturii, pasii usori cand atingea pamantul. Dragonul ii adulmeca mana, iar fata simtea aerul rasuflat de narile lui pe degetele ei lungi. Incet, incet, botul creaturii atinse pielea tinerei. Era o senzatie incredibila. Solzii dragonului erau atat de mtasosi si atat de calzi.
Ema zambi si se uita pe sub gene.
" - Tu vei fi Wingedon" sopti ea.
Se misca lent inapoi si ingenunche langa Alexander, privind inca spre dragonul ranit.
" - Cred ca am putea sa-i dam un nume pentru inceput" zambi Ema. " Se pare ca pe tine te place, nu-l sperii si nici nu-l faci sa se simta in pericol. Ce nume alegi?"
Lua mana baiatului in a ei si o misca usor, pozitionand palma tanarului spre fruntea dragonului. Wingedon se apropie si mai curios, desi pstra o distanta precaut intre el si celalalt dragon, langa care se aflau acum doi copii.