Culoarea Ochilor

[Lylith Anne Campbell]

Deci pentru inceput o sa gasiti greseli de ortografie( foarte multe...tastatura are ceva cu mn deci chiar nu ma suporta ) si altceva este sigurul fic pe care il scruiu l-am scris si daca voi mai scrie unul habar n-am deci enjoy


1.

Ploua.Furtuna se intetea pe masura ce ea se apropia cu pasi rapizi si apasati.Lumanarea din ceara alba de albine licarea pe masa din bucatarie, dar fulgerele o faceau sa para inutila.

-De ce?E singura mea fica Tom, singura.

Lacrimile mamei curgeau pe lemnul vechi, hranind uscaciunea din el.

-Taci, te rog, doar taci.

Pentru prima oara in viata simt tristete in glasul tatalui meu si pentru prima oara ii vad fata alba ca varul si ochii lipeziti de lacrimi. E o priveliste trista.

Linistea cuprinse camera lasand doar simfonia grava a furtunii sa rasune prin peretii subtiri din lemn.

Cu siguranta era genul de faptura care stia cum sa-si faca intrarea, clanta nici macar nu se miscase doar usa s-a deschis larg la puternica bataie a vantului.Statea acolo, in prag, lumina fulgerelor ii contura silueta dreapta si intunecata, vantul ii zbura pelerine iar frunzele dansau in jurul ei

Si-a introdus pas dupa pas corpul in incapere, rochia ii era neagra lunga acoperita de o pelerine de aceiasi culoare intunecata cu o gluga imensa care ii acoperea atent trasaturile fetei.M-a cerut pe mine.Sangele imi inghetase-n vene cand tata m-a impins de umar in fata.Doua licariri albastre sa-u atintit asupra mea si-a miscat de cateva ori capul in sus si in jos examinandu-mi fiecare particica a corpului dupa care si-a ridicat mana scheletica, alba cu degete prea lungi si unghii ascutite negre.In palma avea 4 monezi de aur.Atat valorez eu pt familia mea, 4 monezi de aur?Deodata ma simt o marfa vanduta ieftin, mult prea ieftin.

Mama m-a stras puternic in brate izbucnind in plans, puteam simti lacrimile ei udandu-mi umarul, dar stiam ca nu se compara cu ploaia prin care o sa calatoresc cine stie cate mile.Tata ma mangaiase incet pe crestet zambindu-mi sec, un zambet care vroia sa spuna: “du-te, totul o sa fie bine” sau poate doar ceva ce nu poate spune cu cuvinte. Desii ma vadu-se la o vrajitoare din cauza careia probabil voi ajunge arsa pe rug eram sigura ca ma iubeste mai mult decat orice, amandoi ma iubesc mai mult decat orice.

Vrajitoarea ma stranse puternic de incheietura mainii dreapta tragandu-ma dupa ea spre prag, iar in cealata mana mama imi lasase un vechi lantisor din aur alb.

“Imi va fid or de ea” doar la atat ma pot gandi in timp ce inaitez mai mult trasa ca un caine de lanturi prin furtuna. Se simtea raceala lui octombrie prin picaturile de ploaie reci care imi inghetasera si maduva-n oase.

“Adormi usor, viseaza-n noapte
Cu noaptea vei zbura mult mai departe.
Intr-o pajiste verde, umbrita de pomi
Intr-o mare albastra te legeni usor
Iar in bratele mele as vrea ca sa adormi
Leganata de ingeri, sarutata de om
In bratele mele acum tu adormi”

Nici macar vechiul cantec de leagan nu ma incalzeste, cum ma incalzea cand mi-l canta mama la miezul noptii sa adorm.Nu credeam ca o sa simt vre-odata lipsa caldurii unui semineu vechi sau lipsa unei lumanari aproape stinsa pe masa din bucatarie.

Corpul femeii se oprise brusc in fata unei pesteri intunecate, doar fulgerele mai strapungeau vag negriciunea dinauntrul ei.

-Mai poti? ramase neclintita la fel ca un stalp in ploaie, doar glasul ii se auzea din spatele pelerinei.

Vroiam asa de mult sa ,a opresc, sa ma incalzesc macar cu un chibrite, dar totusi raspunsul meu a fost un “da” inghitit si sters de vant. S-a intors, licarindu-I sub pelerine aceiasi ochi albastri, in timp ce fulgerele ii conturau silueta. M-a strans brusc de mana si m-a tras in pestera. In mine se inchegau doua sentimete atat de opuse unul de altul, simteam frica a ce urma, dar totusi bucuria de a scapa de ploaie si de frig.

Peretii pesterii erau umezi iar mirosul de mucegai si mortaciune si simtea in aerul care-l respiram. Sigur ceva animal isi are aici cuibul , iar probabil noi vom fi urmatoarea prada.

-Nu te manca nimeni. desii scopul era sa ma calmeze nu reusise, acum ma gandeam ca am o cititoare de minti la 4 pasi distanta.

In mijlocul pesterii erau adunate o gramajoara de lemne umede imposibil de aprins, dar la un suflu de a iei luasera foc toate luminand pesterea. Matele mi s-au intors cand in dreapta mea erau oseminte si halci de carne putrezita, m-am dat in spate cativa pasi urmarita de cateva musculite care probalil prinsesera mirosul de carne vie si proaspata.

Eram fata-n fata cu vrajitoarea, punctele albastre sclipitoare lipseau, toata fata ii era umbrita de gluga, doar rochia neagra legata cu un corset se observa acum clar in lumina galbuie. Isi scoase usor gluga din cap sub privirea atenta si curioasa a ochilor mei, avea parul lung galbui si stralucitor, gene lungi intunecate si purta cei mai albastri ochi pe care ii vazusem.

-Semn al apei. raspunse ea holbarilor mele incontrolabile. Vei invata cand vom ajunge, nu mai avem mult pana in Wynermolt , dar mai intai ne oprim la un han in cel mai apropiat sat.

Wynermolt era cel mai cunoscut oras nordic, cunoscut din aspecte rele, se pare ca este pamantul pe care se aduna fiecare suflet de vrajitoare, oamenii se tem sa puna piciorul pe acel meleag, defapt ocoloesc tot tinutul de nord al comitatului.