Before the asasination

[Kennya Allen]

„Nu, nu eu am terorizat-o. Mai bine spus ei m-au terorizat pe mine.”
Propozitia viperinei ramasese fara raspuns.

“Trebuia sa fi ajuns deja la Hogwarts pana acum...” o auzi Kennya pe fata mai blonduta plangandu-se.

Vroia sa se ia de ea, dar isi amintii ca inca nu stia casa din care acestia faceau parte. Se uita la Kate cum se lungea, incercand sa desluseasca ceva pe geamul aburit. Isi indrepta si ea privirea catre fereastra si urmarea cum fluturii de noapte isi inaltau dantelele fragile catre cerul cenusiu. In mod inexplicabil, linistea era de cosmar. Se incrunta si incerca sa se concentreze mai mult afara. O deranja vizibil faptul cum contururile fine ale lucrurilor de afara, ordonate in planuri sugestie, straluceau asemenea bijuteriilor false. Si era vina numai acelei ceti matinale persistente care nici acum nu se dispersase.

Katherine vorbea extrem de putin, aproape deloc, si intr-o astfel de imprejurare oarba, i-a putut aprecia eficienta. Si ea parea sa o aprecieze pe a ei, incat amandoua se chinuiau sa isi dea seama ce s-a intamplat cu trenul. Auzi deodata doua voci masculine certandu-se aproape de compartimentul lor. Nu intelegea despre ce vorbeau, dar ironia replicilor lor nu era intarita de nici o schimbare in voce, de nici o miscare, cat de mica, a corpurilor lor. Si de ce Doamne iarta-ma pareau atat de cunoscute?! Nu, nu puteau fi ei. Era o supozitie absurda. Ii vazuse cu ochii ei pe cei doi barbati ramanand in urma pe peron, departe in Londra.