Manierat

[Ema Snow]

" - Hm.."
A fost singurul sunet pe care il scosese Ema, dandu-i foaia lui Dawn. Asa cum o mai gandise, povestea nu era cine stie ce. Intr-adevar, era frumoasa pentru un copil. Era fumoasa pentru invataturile intelepte. Era... o poveste.
Soimeanca se lasa pe spate, trantindu-se in patul moale.
Privi un timp tavanul crem si numara punctele negre de pe el. 2... 5... 9... 14... 47... 73. Zambi incet, incercand sa si-o imagineze pe Dawn cu perna in mana, incercand sa loveasca tantarii vara.
Se gandea iar la reactia surorii ei cand daduse de semn in asa zisul jurnal. Ce era ciudat la el? Ce era ciudat la poveste?
" - Si care-i faza, pana la urma?" intreba Ema ca o continuare a intrebarilor din minte.
Se ridica si se sprijini in coate, uitandu-se la Dawn si lasand parul sa-i stea pe fata, fara sa se oboseasca sa-l puna la locul lui.