Ignorance.

[Tora Chang]

Tora isi mai reveni, dar tot era zdruncinata. Avea atatea intrebari sa-i puna surorii ei, si totusi parca tacerea zicea mai multe. Isi sterse ultimele urme de lacrimi de pe obraji si spuse:
"Cum de esti aici? Nu credeam ca e posibil?"
Un zambet trist aparu pe fata fetiscanei din fata ei. Aceasta isi indrepta privirea spre oglinda opaca.
"Am avut doar o singura sansa sa ma intorc si am ales acest moment?"
Nu putea intelege. Celelalte fantome din castel nu dispareau.
"Dar de ce acum? De ce nu mai devreme?"
Capul ii vuia. Isi aminti noptile dominate de insomnii si de cosmaruri. Isi aminti zilele in care statea numai in camera ei, neavand vlaga sa faca altceva. Lacrimile pe care le varsase pentru sufletul pur al persoanei din fata ei. Toate acestea erau doar amintiri neplacute.
Rosalinda ofta, iar mintea Torei se intoarse in prezent.
"Am ales acest moment pentru ca daca as fi venit mai devreme nu ai fi fost pregatita pentru ce am sa-ti spun."
Un nou semn de intrebare in capul Torai. Astepta rabdatoare fara sa zica nimic.
"Am venit sa-ti spun ca nu e vina ta ca am murit. Si poti merge mai departe. Trebuie sa te desprinzi de mine!"
In acel moment Tora isi aminti de zilele in care incerca sa-si invete sora sa fie mai independenta. Era cumva ironic. Acum ea era cea care trebuia sa fie independenta.
"Dar cum o sa te mai tin minte?"
Rosalinda ii puse mana pe cap.
"Intotdeauna ma vei pastra aici..." Ii puse mana pe inima "... si aici."
Pentru prima oara de cand era in acea camera Tora simti caldura. Dragostea surorii ei o incalzea.
Se indepartara de oglinda si se indreptara spre o fereastra. Lumina lunii ii dadea fantomei o stralucire azurie
"Tine minte! Ai puterea de a merge mai departe. Intotdeauna ai fost cea mai puternica."
Un chicot iesi de pe buzele amandurora. Fantoma pluti prin fereastra, dand impresia ca se indreapta spre luna.
"Nu te voi uita niciodata..." spuse Tora in gand, in timp ce fantoma disparea in departare.
Simti o mana pe spate si isi lasa capul pe umarul persoanei de langa ea.