Memories before the end

[Bell Evans]

1. Capitolul XIV – Cold
   
   Ultimele scapatari ale soarelui isi dadura sufletul in imbratisarea intunericului, care incepu sa acopere cu mantia sa protectoare intreg orasul. Pasarile din copacii proaspat infrunziti incepura sa cante, in semn de ramas-bun adresat luminii, iar ecoul lor ajungea pana in locul unde stateam eu.
   Ghemuita la radacina trunchiului unui paltin din parc, incercam sa imi dau seama cu ce am gresit; de ce eu, de ce intotdeauna eu sufeream?!
   Si poate nu rezolvam nimic daca ma tot lamentam. Trebuia sa scap de eschivari si sa infrunt situatia asa cum era. In fond, era viata mea.
   
   Hayden nu indraznise sa ma mai sune; iar Jane nu raspundea la telefoanele mele. Landon in schimb vorbea in cel mai normal mod posibil cu mine - si asta era poate singurul lucru care reusea sa ma linisteasca.
   Un prieten. De asta aveam eu nevoie acum. Iar el era persoana potrivita; stia sa asculte, sa dea sfaturi, sau doar sa taca. Nu puteam cere mai mult de la el.
   
   M'am trezit insa brusc din rememorarea propriei existente cand un sunet ciudat incepu sa se auda de undeva din apropiere; cu inima batand aproape dureros.
   "-Meredith?!" am remarcat aproape socata cand am vazut'o plangand, pe o banca goala.
   Isi ridica privirile spre mine si isi sterse in graba lacrimile.
   "-Sa nu indraznesti sa spui..cuiva" mormai ea, ridicandu'se.
   Am chicotit usor, dandu'mi ochii peste cap.
   "-Nu e un lucru rau sa plangi; te descarci..si asta demonstreaza ca ai totusi un suflet bun" am spus eu, zambind.
   "-Aha, si asta ar trebui sa fie momentul cand eu as incpe alt pachet de servetele si te'as imbratisa pentru consolari, nu? Ai gresit persoana" imi raspunse ea, intorcandu'se cu spatele si plecand din micul parc.
   
   Se facuse deja seara; asa ca m'am hotarat sa plec si eu. Am iesit cu pasi mici, pe aceeasi alee, incercand sa ajung cat mai repede acasa.
   "-Amy?" ma striga o voce.
   Am tresarit iar si m'am intors. Era Landon, alergand ca in fiecare seara.
   "-Hey si tie" am chicotit, oprindu'ma.
   Ma ajunse repede si imi zambi cu blandete.
   "-Te conduc?" ma intreba el, razand.
   Am dat usor din cap in semn de da, dupa care am inceput sa mergem unul langa altul in intuneric. Ii ajungeam doar pana la umar - era un tip inalt, poate prea inalt. Hayden era mult mai mic.
   
   Am scuturat usor din cap, nervoasa; trebuia sa incetez sa compar lumea cu el. Nu avea niciun sens. Pentru ca nu aveam nimic cu Hayden. Totul era doar un joc; o competitie pentru el, pe cine sa aleaga. De parca noi am fi trebuit sa dam probe care sa ne ridice sau coboare in fata lui. Devenea patetic.
   
   Telefonul imi vibra insa puternic in buzunar. L'am scos in graba si am citit mesajul.
   Am sa am grija sa iti inlatur toti prietenii; am sa ma asigur ca tu vei fi ultima, ca sa poti sa ii vezi pe toti cum mor din vina ta.
   L'am scapat din mana; Landon il ridica repede si ma privi speriat.
   "-Esti foarte palida, Amy" murmura el, ridicandu'ma in brate.
   "-Ai grija.." am soptit eu cu vocea intretaiata.
   Cineva era acolo, in spatele tufelor de pe marginea trotuarului; cineva care ne privea de ceva timp, iar acum se indrepta amenintator spre noi.