Screaming and bleeding , and you still wont't hear me

[Effy K. Dietrich]

Se bucura că putea discuta deschis cu Lylith, că nu trebuia să se prefacă . Ura să pretindă că este altcineva . Iar persoana aceea veselă, populară şi mereu cu zâmbetul pe buze nu era ea, era un străin. Dar cu timpul învăţase să accepte asta. Ea nu era veselă, nu zâmbea cu adevărat niciodată, era răutăcioasă uneori , şi cu asta basta. Nu putea să schimbe ceva ce s-a format pe parcursul a şaisprezece ani , şi de fapt nici nu vroia acest lucru.
Se întoarse brusc atunci când observă lacrima. Şi ea plânsese de-a lungul anilor, poate mai mult decât trebuise, dar învăţase să controleze partea ei 'lacrimogenă'.
" Nu trebuie să plângi. Tot ceea ce s-a întâmplat în trecut ţi-a format caracterul de astăzi. Şi în plus e trecut." Se apropie uşor de ea punându-i mâna pe umăr.