Memories of nobody

[Effy K. Dietrich]

Thanks la amândouă ><><, şi Rosalie mersi că mi-ai zis de greşeli.:-* Şi nu am uitat de celelalte ficuri, dar am avut o problemă cu PC-ul şi mi s-au şters din documente, cu tot cu progresele făcut, deci deocamdată rămân pe planul doi celelalte

Capitolul I

Cerul era negru, acoperit de o plapumă întunecată de nori, iar stropii mari şi reci cădeau pe pământ. Strada era pustie, la fel ca inima mea , iar singurul lucru ce se auzea erau picăturile glaciare zdrobindu-se brutal de asfalt. Era un peisaj trist, dar mai bine decât tragic . Cel puţin aşa presupuneam.
Înaintam încet prin ploaie, cu privirea plecată exact ca un copil pedepsit. Apa rece mă udase până la piele, dar mă simţeam bine. Voiam să-mi fie frig, voiam să sufăr fizic ca să pot uita de durerea din suflet, să uit de cuţitul ce mi se întoarce tot mai adânc în rană. Dar nu funcţiona. Orice făceam , gândul îmi zbura la el, la zilele petrecute împreună, la şoaptele drăgăstoase, la îmbrăţişări şi sărutări de dor, chiar şi la certuri. Părea că întreg universul se învârte în jurul lui, a tot ce reprezentase el.
Mi-aş fi dorit să rămân , să mă întorc să lupt pentru el cu oricine şi orice, dar nu puteam. Oricât aş fi încercat să mă ridic, ceva avea să mă doboare iar şi iar. Şi oricum el nu mai simţea nimic pentru mine, poate doar milă pentru cineva atât de jalnic. Eram tristă, simţeam să inima se desface încet în două, dar totuşi zâmbeam. Ştiam că fac ceea ce trebuie, ştiam că acesta era răspunsul suferinţei mele. Trebuia să plec, să îndur şi să uit.
Am ridicat chipul udat de lacrimi, dar şi de ploaie şi am privit fix înainte, am tras aer în piept şi mi-am şters faţa. Nu mai trebuia să plâng, nu mai doream să plâng, pentru că nu avea de ce s-o fac. El trecuse mai departe, asta trebuia să fac şi eu. Am zâmbit şi am grăbit pasul.
- Adela! Te rog, nu pleca! Am auzit o voce cunoscută strigându-mi numele şi am îngheţat. N-am mai făcut nici un pas şi pur şi simplu am închis ochii, ca şi cum aş fi trăit un coşmar. Pentru că era un coşmar. Mi-era teamă să mă întorc şi să-l văd, cu ochii trişti şi zâmbetul chinuit sperând încă la o simplă prietenie. Dar acest lucru nu era posibil, oricât aş fi încercat mereu aveam să-mi doresc să fim mai mult decât prietenii.
- Adela! Nu trebuie să pleci. Putem rămâne prieteni. A spus pe un ton blând şi a făcut câţiva paşi în faţă.
- Trebuie să plec. Numai aşa... Am înghiţit în sec şi am început din nou să merg, sperând în zadar că nu mă va urma.
- Putem fi prieteni. Totul poate fi ca înainte . A încercat din nou să mă convingă, însă nu a reuşit decât să adâncească rana din inimă. M-a prins de braţ, iar eu mi l-am retras brutal, fără a-l privi.
- Nu e posibil.
- Ba este. Dacă încercăm, dacă încerci cu adevărat.
Mi-am muşcat dureros buza, iar ochii mi s-au strâns de durere.
- Ai idee cât de chinuitor este să te văd cu ea? Spune-mi! Ştii cât de dureros este să trebuiască să accept că ea îmi va lua locul? Ai idee cât de tare doare? M-am răstit involuntar la el, întotcându-mi cu brutalitate capul.
Şi atunci, atunci i-am văzut din nou. Ochii săi. Cum puteai să nu adori doi ochi căprui ce ştiu să iubească cu patimă, ce te privesc cu drag şi cu blândeţe ? Mi-am lăsat privirea în jos, simţind din nou lacrimile înţepându-mi ochii.
- Îmi pare rău, Alex. Nu pot, pur şi simplu nu pot.
Am clătinat din cap, lacrimile revărsându-se precum valurile mării pe faţa mea. Mă simţeam pierdută, distrusă, condamnată la singurătate.
Dar chiar atunci am auzit o maşină venind, urmat de un claxon şi am ştiut că rugăciunile îmi fuseseră ascultate.
- Îmi pare rău. Am şoptit încă o dată şi am ridicat privirea. Era aşa dureros să mă uit acei ochi din nou, şi să ştiu că nu-mi mai aparţin, că niciodată nu mă vor mai privi la fel. M-am apropiat uşor de chipul său şi i-am dăruit un ultim sărut pe obraz. Un sărut ca între doi vechi prieteni ce nu se vor mai reîntâlni niciodată, un sărut încărcat de atâtea sentimente negre şi triste . M-am întors printr-o mişcare rapidă şi am fugit spre maşină, intrând la fel de repede în ea. Am privit o ultimă dată pe fereastră, la el , la trecutul meu şi i-am făcut încă o dată cu mâna , în timp ce maşina se îndepărta cu viteză.

Sper să vă placă! Şi scuze de greşeli!><