All dreams are lost in lies

[Effy K. Dietrich]

Se uită plictisită la bufniţa sa, care moţăia cu penele înfoiate. Era aşa amuzantă, semăna cu o prepeliţă. Îşi strecură un deget printre bările de metal şi o mângâie delicat pe ceafă. Ştia că bufniţei îi plăcea la nebunie când făcea asta.
Uşa se deschise, dar Elizabeth abia observase acest lucru, fiind prea atentă la bufniţa sa roşcată. În cele din urmă îşi ridică capul şi se uită la persoana care intrase. Un zâmbet sincer fericit se întinse pe chipul său palid. Era Eveline.
"Nu mă supăr. Cum aş putea să mă supăr, Eveline? " Îi răspunse ea calmă şi îi făcu semn să se aşeze. Se întreba ce mai făcuse, nu o văzuse de ... ei bine, nu ştia de cât timp, dar în orice caz era destulă vreme.