Mirrors

[Bell Evans]

Bell Evans and Ginny A. B.

Luna arunca asupra zidurilor castelului lumina sa uscata si invaluitoare, iar baldachinul imens al noptii se sprijinea pe varfurile Turnurilor de la Hogwarts. Cerul parea cuprins de o tacere semeata, la fel ca si imprejurimile invaluite de intuneric. Iar stelele straluceau umezi, parand zugravite cu aur pe vazduhul ca de lazurit.
Pasi incet pe treptele de la intrare, scrutand bezna aproape ireala ce se desfasura in jurul sau; incepu sa mearga repede spre intrarea in Padure, hotarata sa nu fie vazuta de nimeni. Se apropie pe nesimtite de codru, ajungand in intunecimile lui interzise. Simti un miros proaspat, de frunze, pamant si muschi, care ii invada narile.

Trebuia sa gaseasca cele doua oglinzi; simtea mai mult ca niciodata nevoia sa le foloseasca. Isi aminti perfect noaptea in care mersese acolo cu Ginny si le ascunsesera impreuna la radacina unui stejar falnic. Totul tinea de orientare - fara ea, ar fi fost o prada perfecta pentru vietatile lui Hagrid.

Fosnetele padurii o faceau sa tresara la fiecare pas, iar glasul infundat al catorva bufnite incepea sa ii dea batai de cap. Simtea ca nu e singura, dar nu indraznea sa intrebe cine o urmeaza. Deasupra ei, luna plina invelea intreaga mare de copaci, poleindu'i cu o pulbere de aur. Sclipirile ei strabateau pana si cele mai dese frunzisuri, ajungand pana la ea.
"-Cine e acolo?" striga Bell, intorcandu'se brusc. Se saturase de toata farsa asta.