Behind my eyes

[Ema Snow]

" - E o perioada mai agitata. Parca as fi cosmarul lui Mos Ene..." raspunse ea ganditoare. " Nu pot sta locului si sa astept sa adorm. Imi ocup noptile cu tot felul, de la citit pana la escapade nocturne. Nu cred ca ma odihnesc mai mult de doua-trei ore pe noapte."
Si nici macar nu se simtea obosita. Poate ca nu mai dormise ca lumea de mai mult de o saptamana si totusi, Ema inca rezista cu usurinta. Se vazu nevoita sa recunoasca ca aceasta privare de somn era si o parte a dorintei ei. In ultima vreme, de fiecare data cand inchidea ochii, imagini si ganduri terifiante ii veneau in minte. Acesta fusese motivul pentru care venise in Camera Necesitatii. Sa poata sta undeva linistita. Si in ciuda atmosferei imbietoare din sala, Soimencei tot nu ii era somn.
Realiza brusc de ce se simtea confortabil in prezenta lui Bell. Din cate observase, la fel ca si Ema, fosta Cercetasa nu parea sa fie deranjata de linistea placuta. Ema nu simtea nevoia de a umple tacerea cu flecarare inutila. Nu o deranja acest fapt; ea fusese mai mereu o persoana timida, tacuta.
Se aranja comod pe canapea si privi un timp o lumanare ce ardea. Flacara jucausa o fascina pe Ema, precum un lucru stralucitor in mana unui copil mic. Zambi vag, pe masura ce se gandea.
Viata parea mult mai simpla cand erai mic. Nu trebuia sa dai o explicatie complicata si elaborata referitoare la faptul ca faci cutare lucru. Aveai o scuza prin simplul stadiu al vietii; 'E copil' obisnuiau adultii sa spuna. Da... Viata era mai simpla din perspectiva unui copil. Acum crescuse, iar Soimencei inca ii era dor de primii ani ai copilariei.
Isi inchise ochii, incercand sa se gandeasca la ceva mai vesel. Proasta miscare. Dincolo de intunericul pleoapelor, Ema putea sa vada posibilul deznodamant. Stia instictiv ca va urma ceva grav, ca totul avea sa se prabuseasca in micul ei colt de lume. Tresari puternic si isi deschise ochii.