Mirrors

[Bell Evans]

Cobori bagheta si incerca sa'si calmeze bataile inimii; simtea cum sangele ii zvacneste aproape dureros in timpane, iar respiratiile par a fi ca cele de dupa o cursa lunga.
"-Ma bucur ca esti aici" sopti ea, cu o urma de zambet.
Din nou destinul le aducea impreuna; de data aceasta pentru a gasi cele doua oglinzi, si nu pentru a le ascunde in intunecimile Padurii - probabil nimanui nu'i trecuse prin cap sa vina sa le caute tocmai acolo.

Isi dadu ochii peste cap, incercand sa'si dea seama de ce le venise lor ideea asta. Puteau sa le puna intr'o groapa sapata in spatele colibei lui Hagrid, sau sa le ia cu ele. Dar nu, a trebuit sa le aduca tocmai acolo.
"-Nu inteleg de ce am venit tocmai aici" mormai ea.
Ginny rase scurt; sunetul insa revetebra printre trunchiurile de copaci ca un strigat prelung.
"-Suntem niste genii; si in plus, chiar eram disperate" continua fosta cercetasa.
Bell o aproba incet din cap - asa era. Iar la disperare, omul face orice.