Behind my eyes

[Bell Evans]

Se ghemui in fotoliu, incolacindu'si genunchii cu bratele; voia doar sa stea acolo, sa nu faca nimic - doar sa lase gandurile sa i se inlantuie in minte asemenei unui sir infinit de amintiri care dor, dar in acelasi timp te fac sa zambesti.
Era constienta ca fiecare bataie a inimii o indeparta mai mult de trecut si o apropia de viitor; acel timp imprevizibil, care pandeste in orice secunda sa te atace si sa'ti cuprinda intreaga fiinta cu nesiguranta si teama. Insa era ceva firesc - chiar daca intreaga sa fiinta cerea cu disperare ca timpul sa se opreasca; pentru prima data in viata incepuse sa'si doreasca sa ramana un copil. Lipsit de griji, cu sprijinul celor dragi, cu toata viata inainte.

Si nu era ca si cum ar fi ajuns o batranica care ar fi ratat toate momentele importante din viata sa si ar fi regretat fiecare ceas trecut. Nu - era doar o senzatie care o facea sa isi doreasca sa mai treaca din nou prin tot ceea ce se intamplase pana atunci. Un sentiment care ii domina intreaga fiinta si o facea sa apeleze la orice mijloc doar pentru a opri timpul in loc..macar pret de cateva secunde. De parca alerga dupa un tren de prea mult timp ca sa mai realizeze ca il pierduse pentru totdeauna..

Viata era o adevarata nebunie; uneori sfarsita chiar fara a fi inceput. Dar era scopul nostru sa invingem greutatile, sa luptam pana la ultima bataie de inima. Totul era inscris undeva intr'un colt indepartat al constiintei, al mintii, al inimii. Pentru ca intreaga fiinta umana era menita sa faca acea calatorie. Viata nu era o destinatie, dupa cum spuneau unii; era o calatorie ce merita traita pana la ultima suflare.
Si asta incerca sa faca si ea; doar ca lucrurile pareau mult mai grele fara persoanele dragi - sau cele care ii fusesera dragi in trecut - aproape. Era ceva ce nu putea fi descris; si nu putea spune ca se simte abandonata, ci intr'un fel ea era cea care parasea pe toata lumea. Ea, nu ceilalti, lasa in urma tot pentru a se aventura in necunoscut. Si o numea simplu - comoditate.