Astropufisor zapacit!

[Ellena R. Howard]

Ridica privirea oglindindu-se in propria reflexie. Oglinda din fata ei o facea mereu sa se creada alta persoana. Nu intelegea cateodata ce se intampla cu ea. De ce firea ei cumine nu o ajuta deloc.
Isi plimba putin mana mica, prin parul de culoarea ciocolatei amarui si se dezlipeste din oglinda ce sparge imaginile vietii sale, lasand cioburile sufletului sa ii asurzeasca momentan timpanul usor obosit.
Ca deobicei pe sub roba lunga ce avea emblema scolii Hogwarts, ascunde copilareste un tricou alb cu niste embleme colorate pe piept si o pereche de pantaloni largi dar ce dadeau un aer de fetita total zapacita dar si indrazneata. Poate asa era ea, desi uitase cum e sa zambesti sincer, era totusi mereu aeriana, cu capul in nori si mai ales plina de o stare de somnolenta greu de conceput.
Isi ciufuleste putin parul si casca obosita, dar si total dezorientata. Iasa din camera ei, ce mereu era dezordonata, deoarece nu facea decat sa citeasca, sa piarda timpul invatand, sa asculte muzica si sa iasa la diferite plimbari. Ii placea libertatea, inca ii place si crede in ea insasi mereu, ca probabil asa va fi pana la moarte.
Ce nu intelegea? Propria viata. Avea o singura putere, ce o facea cateodata sa se creada un inger pazitor pentru multi. Nu intelegea de unde atata liniste cand isi folosea puterea. Bineinteles ca la restul vrajilor ce le folosea, din cauza firii sale total aeriene si pierdute cateodata de lumea reala, se pierdea efectiv, le gresea , dadea de buclucuri des si intra in situatii jenante la fiecare pas.
Insa se obisnuise, stia ca asa trebuie sa fie. Insa nu se iarta pe ea insasi, probabil din acest motiv cateodata se pierdea de realitate efectiv, oriunde in orice moment, traind vise cu ochii deschisi. Nu putea intelege, de ce nu a salvat-o, de ce nu a salvat ceea ce trebuia sa protejeze, asta era cosmarul ei efectiv.
Se trezeste din visare cand deschide usa camerei sale sa iasa. Bineinteles, ca se impiedica de pragul usii si se dezechilibreaza imediat. Insa reuseste sa se prinda de peretele lateral cu o mana si rasufla usurata usor amuzata de ea insasi. Mereu se intreba cum poate fi asa impiedicata.
Ajunge intr-un final in Sala Mare. Nu prea ii placea acea zona, deoarece se adunau la un loc toate "casele" acelei scoli. Ofteaza lung si se aseaza la o masa lunga, incercand sa se fereasca pe cat posibil de privirile curioase si ciudate ale celorlalti.
"Offf... nu se poate mai rau...cred" isi spune in gandul ei, dupa cascand de zor, apucand-o din nou acea stare de somnolenta si lene. Se joaca cu lingurita din cana de ceai, uitand niu unde se afla. Spera ca ziua asta sa treaca repede, sau macar cursurile, ca sa poata iesii din nou undeva la aer curat si liniste pura.