Light and darkness perfectly!

[Effy K. Dietrich]

Mulţumesc mult că citiţi >< . Sper ca acest capitol să fie pe măsura primului.

Capitolul 2. Aceeaşi viaţă mizeră

(perspectiva lui Will)

Se spune că nimeni nu se naşte rău , că întunericul îi acaparează inima cu timpul, dar cel ce a spus asta înseamnă că nu m-a văzut pe mine. Eu m-am născut un mostru, sunt un monstru şi voi fi mereu un monstru. E şi logic. Atunci când tatăl tău ucide cu sânge rece, şi chiar tu te-ai născut printr-o crimă, nu ai cum să fii bun. Când mama m-a adus pe lume a murit,a murit crezând că face un bine, că dă viaţă unui suflet blând curat, pur , dar n-avea habar ce pocitanie purtase în pântece timp de nouă luni blestemate. Dacă ar fi avut cea mai mică idee probabil că ar fi avortat şi aşa lumea ar mai fi scăpat de o povară.
M-am uitat încă o dată în oglindă, zărind aceeaşi ochi verzi, reci şi indescifrabili . Am zâmbit batjocoritor şi am ieşit din cameră trântind uşa. Tata îmi spusese de nenumărate ori să nu mai fac asta, dar cine îl asculta pe boşorogul ăla? Am coborât scările în spirală cu viteză, nevrând să-i văd faţa acră . Dar ghici cine mă aştepta jos? Nu, nu era moş Crăciun. Ohhh , Doamne ai milă de un biet demon şi măcar o dată ascultă-i rugile. M-am strâmbat atunci când s-a uitat la mine cu un zâmbet prietenos. În ultimii douăzeci de ani încercase să dezvolte relaţia „tată-fiu” , dar eu l-am respins de fiecare dată. Şi nu vă luaţi de mine, fiindcă şi-o merita!
- Plec la muncă, Will. Şi sper să găsesc casa întreagă când mă întorc.
-A, da muncă. Dacă se poate numi muncă ceea ce faci tu. Am scuipat cuvintele, de parcă ar fi fost otrăvite şi i-am întors spatele.
-Ai grijă cum vorbeşti ! Atâta timp cât eu muncesc, în timp ce tu doar îmi consumi bani , merit respect!
- Dar tu ai respect? Unde ţi-e respectul când profiţi de nişte oameni amărâţi, îi ucizi fără să-ţi pese ce lasă în urmă, apoi le laşi cadavrul să putrezească în vreo groapă de gunoi. Ei nu merită respect?
- Will! Să nu îndrăzneşti să...
- Respectul faţă de mama unde a fost? Ai lăsat-o să ducă povara sarcinii , fără ca măcar să-i spui ce urgie va naşte. Ştiai că va muri şi n-ai făcut nimic!
- Îţi interzic să mai ...
- "Îţi interzic să mai ..." I-am imitat vocea strâmbându-mă în cel mai josnic mod posibil. Ce îmi interzici ? Ce? Crezi că voi asculta de un gunoi ca tine?
Ţipasem din nou, şi de la etaj am putut auzi cum menajerele au scăpat speriate mai multe vase. Moşul s-a uitat uimit la mine, şi l-am văzut clocotind de furie.
- Gunoiule...Am accentuat fiecare silabă şi m-am întors încă o dată cu spatele. Dar am simţit ceva usturător în jurul gâtului şi mi-am dat seama imediat ce era. Mi-am întors capul şi am strâns din dinţi, nevrând să îi dau satisfacţie prin vreun ţipăt. I-am privit ochii negrii ca smoala, fără nici o urmă de iris şi colţi ascuţiţi ca ai unei bestii, ceea ce era de fapt, şi am zâmbit. Doi puteau juca acest joc.
Mi-am încordat braţele, iar ochii mei au căpătat o culoare la fel de întunecată ca ai lui. Am rânjit cu toţi colţii şi l-am împins în celălalt perete, trecând exact prin masa de cristal , acum făcută ţăndări. Podeaua era mânjită de sânge negru , murdar , impur ce curgea tot mai mult, dar servitoarele erau deja obişnuite. Aveau loc încăierări de cel puţin cinci ori pe săptămână-
- Îmbătrâneşti, tată. Nu mai eşti la fel de puternic, nu uita. Am zis batjocoitor şi am ieşit pe uşa din faţă.

La dracu! Îmi stricasem toată ziua! Îmi amintisem iar de mama . Ea era singurul lucru care îmi părea pur, care credeam că îmi merită respectul. Şi eu ce făceam ? Îi pătam memoria petrecându-mi timpul în baruri, alături de alţi monştrii ca şi mine, vânzând droguri şi profitând de oamenii naivi. Îi spusesem tatălui meu că e un gunoi, dar şi eu eram acelaşi lucru.
Am privit în grabă uşa de sticlă a barului şi am intrat la fel de repede. Un miros de alcool şi ţigări m-a lovit , dar eram obişnuit. În fond nu eram prima dată când veneam într-un asemenea loc. Am aruncat o privire fugară şi i-am zărit pe doi dintre “prietenii” mei, alte resturi menajere ale socieţăţii. M-am aşezat lângă ei şi m-am uitat încă o dată prin bar. Măcar aici nu mă simţeam diferit, pentru că toţi erau nişte jigodii.
Am inspirit adânc aer în piept , dar am simţit şi altceva înafara celor două mirosuri enunţate mai sus. Era ceva dulce, dar totuşi acru, un miros aparte, nu ca al celorlalţi muritori , care pot spune că puţeau într-un hal. Era un miros special, ce îmi făcea sete, exact ca un drog. Cu cât simţeai mai mult, cu atât îţi doreai mai mult.

Şi cam aşa arată Will :