Big girls don`t cry

[Effy K. Dietrich]

Privi a mia oară pergamentul, nici de data aceasta nevenindu-i vreo idee. Încerca de jumătate de oră să rezolve o amărâtă de temă, dar nu avea nici o idee. Când simţea că găsisese inspiraţia înmuia pana în cerneleă, o ducea cu grijă pe pergament , dar nu cuvintele refuzau să fie scrise.
Îşi puse mâna pe frunte simţind cum o cuprinde o durere de cap şi o greaţă insuportabilă. Avea nevoie de aer curat. Se ridică de pe scaun şi înşfăcă pelerina sa de un violet închis, aproape negru şi ieşi din cameră. Îi ceru scuze Doameni Grase că o deranjează din nou în timp ce cobora scările din marmură.
În curând ieşi din castel, fiind imediat lovită de o pală de vânt rece . Îşi ridică privirea sticloasă şi văzu că era o noapte liniştită. Cerul era înstelat, cu o lună plină drept coroană, iar vântul adia blând printre ramurile copacilor. O noapte perfectă pentru o plimbare.
Păşi cu rapiditate pe poteca prăfuită, zărind tot mai aproape conturul copacilor. Zâmbeşte şi îşi aprinde bagheta imediat ce intră în pădure.
Inspiră parfumul plăcut al pinilor, simţind imediat cum durerea de cap dispare. Înaintă vioaie printre arborii bătrâni. Era aşa de linişte, încât credea că e singură. Dar se înşela.
Desluşi o siluetă înaintea sa, care se întoarse cu faţa . Se încruntă strângând bagheta în mână, dar se linişti când văzu că era Jennifer. Făcu câţiva paşi înainte, astfel încât luna să-i lumineze chipul.