Behind my eyes

[Bell Evans]

Bell isi ridica incet privirile, uitandu'se la Ema; zambi, ridicandu'si capul de pe genunchi.
"-E in regula" murmura ea, cu blandete.
Reveni la sirul de ganduri firav, ca o panza de paianjen tesuta cu atentie in itele incurcate ale mintii; simtea cum timpul o indeparteaza din ce in ce mai repede de ceea ce a fost si de ceea ce nu va mai fi niciodata. Pentru ca era constienta ca nu se va mai intalni niciodata cu trecutul - desi poate ar fi dat orice sa ramana tintuit in el pentru totdeauna.
Ura schimbarile; i se parea ceva de'a dreptul prostesc ca ceva bun, apropiat poate de perfectiune, sa se schimbe. Sa incalce orice regula a bunului-simt si sa uite tot ce a fost pentru a accepta trecerea iremediabila a timpului.

Simti nevoia de putin aer curat; se ridica cu miscari atente de pe canapea si arunca o privire spre Ema in timp ce se indrepta spre fereastra inchisa. Parea din nou pierduta in lumea viselor, cu ochii inchisi. Surase slab, si deschise cu grija geamul.
Racoarea proaspata a noptii ii inunda simturile, facand'o sa tremure; era atat de bine, incat ar fi vrut sa pastreze, din nou pentru totdeauna, acea senzatie.
Luna parea sa ia culorile imprejurimilor, vestind o noapte rece; in fumegari de lazurit, fiecare stea se aprindea in candelabrul celest. Se nasteau umezi, cu licariri indraznete, aparand rand pe rand in jurul ochiului imens poleit cu aur, lipsit de gene.