We need to find

[Bell Evans]

• Vocile din interiorul intunericului incepura sa devina din ce in ce mai clare; putea simti suprafata moale a unei saltele sub trupul ei ravasit, intins probabil pe un pat sau o canapea. Iar cele trei glasuri care vorbeau - ce'i drept, unul din ele cam tipa - pareau foarte cunoscute.
  Voia sa strabata mantia de bezna si sa ajunga din nou fata in fata cu realitatea; insa puterile nu ii ingaduiau.
  La naiba mormai ea in gand. Isi misca usor degetele, ridicandu'si incheietura mainii. Deschise brusc ochii si regreta; lumina din incapere paru ca ii distruge retina. Insa in urmatoarele minute clipi des si reusi sa se ridice in capul oaselor. Privi putin panicata prin incapere, cautand o figura pe care sa o cunoasca.
  
  Avuse dreptate; era intinsa intr'un pat cu baldachin, de culoarea lazuritului, iar peretii maronii din jurul sau pareau sa se stranga cu fiecare secunda care trecea.
  "-Bell" sopti Rosalie, usurata.
  Incerca sa'i spuna ca e bine; probabil nu arata asa, dar cel putin isi dadea toata silinta. Tot ce voia sa stie era adevarul; de ce facusera asta cei doi. De ce la inceput dorisera sa le ajute. Trebuia sa existe si o logica, pentru ca aveau de urmat un plan. Un plan pe care nu il respectasera prea bine..dupa cum spusese Steve inainte ca intunericul sa o inghita. Deci se abatura de la ceea ce erau obligati sa faca initial..
  
  "-O sa va ajutam" murmura Pete, apropiindu'se de patul in care statea ea.
  Se aseza, facandu'se comod; il privi cu teama, intrigata. Realiza abia cateva momente mai tarziu ca de fapt ala era patul lui. Si ea statea acolo, neinvitata.
  "-Nu, e in regula" chicoti tanarul. "Nu ma deranjeaza.." continua el, cand Bell voi sa se ridice.
  Ramase insa pe marginea saltelei, absorbita de frumusetea baldachinului din voal care cadea din tavan spre podea.
  "-De ce ne'ati ajuta? De ce am avea incredere in voi dupa ce'ati facut? Si de ce ne'ati adus in propriul vostru dormitor?!" striga Bell, ridicandu'se brusc in picioare.
  
  Ii lua pe nepregatite si chicoti slab; ok, poate ridicase prea tare tonul vocii. Steve o privea de pe patul lui, socat; Pete parea putin confuz, iar Rosalie facuse ochii mari. Statea pe un scaun din fata unui birou, la cativa centimetri de patul lui Steve. Parea in regula; nu era ranita.
  "-Ok, pe rand" rostira cei doi, amuzati.
  Pete ii facu semn sa se aseze; adevarul era ca nu se simtea prea bine in picioare, asa ca accepta si lua un loc in capatul patului. Isi incrucisa bratele la piept si astepta, privindu'i pe amandoi in tot acest timp.
  
  "-Camera aceea.." incepu Steve, dar pufni usor si facu o pauza. "Tot castelul este sub supravegherea lui Porrin; aude tot ce se discuta intre peretii de piatra, si va stie prea bine vocile" mormai el.
  Bell simti cum sangele ii paleste in obraji; Tom controla Durmstrang'ul acum?!
  "-Asa ca v'am adus aici; e singurul loc nesupravegheat, pentru ca avem grija sa'l vrajim de fiecare data" continua Pete. "Nu am avut alte intentii.." sopti el, dupa cateva clipe.
  Steve incepu sa rada, iar Rosalie schita la randul sau un zambet.
  "-Chiar ne ajutati?" intreba fosta cercetasa, cu o urma de speranta in voce.