Mirrors

[Bell Evans]

Ridica usor din umeri, zambind; nu isi amintea exact locul in care ascunsesera oglinzile, dar stia zona - sau cel putin asta voia sa creada. Era un luminis, la capatul cararii. Deci trebuiau sa urmeze poteca.
Insa si asta era greu; noaptea nu le ajuta deloc, iar mantia de intuneric incepea sa le dea batai de cap serioase. Continuara insa sa mearga, pastrand tacerea; de parca ascunzisurile interzise ale Padurii impuneau asta, in semn de respect. Draperiile lungi de muschi si cortinele de liane ce se intindeau pretutindeni le atingeau umerii pelerinelor, facandu'le sa tresara. Iar urletele animalelor sau huhuitul bufnitelor reuseau sa le bage de tot in sperieti.

"-Aminsteste'mi ca data viitoare cand am sa vreau sa ascund ceva sa ma limitez la Castel; poate chiar la propriul dormitor, sub o scandura de sub pat" remarca Bell, sarcastica. Simtea cum isi pierde rabdarea, si erau abia la inceput. Drumul se deschidea inaintea lor la fel de intunecat, invitandu'le spre pericolele din interiorul codrului plin de amabilitate. De parca si'ar fi urmat propria sentinta la moarte.
"-Cred ca trebuie sa o luam pe aici" murmura fosta cercetasa, oprindu'se in fata unui trunchi de copac doborat la pamant. Era acoperit de muschi, iar lemnul incepuse sa putrezeasca pe alocuri.