You're my cup of tea ...

[Scarlett Soul]

"Am dat buzna in casa. In casa lui. Niciodata nu stiusem unde locuieste, dar acum stiam, acum totul era atat de simplu. Acum eram atat de copil, atat de copil cum nu am mai fost. Un copil care cerea afectiunea unui adult, cersea iubirea lui. Gandurile imi tremurau pe buze, dar nu rosteam nici unul, fiindca stiam ca o sa ma balbai, mereu a fost asa. Fara vreun motiv, sau poate aveam toate motivele. Picioarele ude atingeau gresia rece si se infiorau, dar eu zambeam din toata fiinta, cu toate ca nu ma puteam opri din tremurat. Afara ploua. Lacrimile cadeau udand paginile cartilor, hranind plantele si acoperindu-mi lacrimile de recunostiinta. Simteam cum parul lung mi se lipeste de obraz, cum machiajul imi curge, cum hainele devin din ce in ce mai grele, cum tu pleci. Din propria casa... Puterea a doua cuvant te mai putea opri.
- Te urasc, am soptit incet, ca sa simti fiecare nota fina din sarcasmul meu.
Si atunci te-ai oprit. Si mi-ai spus : "

Doi ochi cenusii o priveau apasat de parca ar fi asteptat ceva. Ochii aceia ciudati pe care nu-i mai vazuse la nimeni, pe care nu-i intelesese niciodata la Aylee. Privirea ei ratacise zeci de minute, cine stie cat statuse Raven acolo, asteptand sa se risipeasca clipa de visare. De abia tarziu realiza ca ochii aceia ii privisera fiecare tresarire, fiecare dorinta si fiecare cuvant pe care buzele incercasera sa-l formeze. Acel 'Te urasc ' era acum doar un abur pe fereastra murdara, larga , a ceainariei doamnei Puddifoot. Stiu ca tresarise odata ce lumea efemera in care se cufundase se risipi, lasand-o aproape goala in fata unei lumi care o privea prin fereastra inchisa a unei ceainarii de care nu-i pasa nimanui cu adevarat. Aylee zambi dulce. Probabil era in unul din acele rare momente in care vroia sa ... sa se bucure de o dimineata frumoasa, sa se bucure si atat !
- Neata, Scarlett , imi ura Viperina, chicotind malefic.
- Nu-i asa ca e o dimineata frumoasa ?
- Asta asa e. Da' ce-i cu atata curtuazie ?
- E o dimineata splendida, merita niste cuvinte ... poate un pic mai bune.
Nu ii auzit raspunsul. Nu ca nu ii pasa, dar pur si simplu nu se putea concentra la altceva decat la ceea ce tocmai visase. Dar visele raman ... doar vise. Invatase asta. Daca visa prea mult avea sa ameteasca si sa cada de la o inaltime careia nu existau sanse sa-i supravietuiasca. De-a lungul timpului invatase sa-si gradeze visele.
- Ai stat asa 7 minute.
- Mai doriti sa comandati ceva? intervezi chelnerita cu o voce plictisita. De parca ele ar fi fost ultimii clienti si ar fi refuzat sa plece dupa ora inchiderii.