I'm still alive

[Effy K. Dietrich]

Nu îi luă mai mult de cinci secunde să recunoască persoana din faţa ei. Era Ema. Nu o văzuse de aşa mult timp, îi era dor să petreacă timpul cu ea. La început se blocă, mai ales datorită intrării în forţă pe care şi-o făcuse Şoimeanca, apoi pentru că nu se aştepta să fie aici. În cele din urmă simţurile se treziră la viaţă.
"Ema?!" Spuse ea pe un ton uşor dezorientat, ca şi cum nu ar crede ceea ce îi arată ochii. O cercetă cu privirea pe Ema apoi zâmbi şi alergă spre ea îmbrăţişând-o cu putere.
"Ema!" Strigase din nou vizibil fericită ." Nu te-am mai văzut de..." Se încruntă încercând să găsească numărul exact de zile, dar până la urmă renunţă. Ema o îmbrăţişase şi ea. Era clar că nici ea nu se aştepta ca Elizabeth să fie aici, dar era la fel de limpede că acest lucru n-o deranja.
"Nu te-am mai văzut de mult! Ce ai mai facut?" Întrebase Şoimeanca cu un zâmbet pe buze.
"Nimic special. Ştii tu toamna, iarna şi primăvara la şcoală, iar vara acasă." Răspunse ea pe un ton uşor plictisitor deoarece îşi considera viaţa banală.
"Dar tu? Încă mai eşti Şef de Casă, nu? " O întrebă Cercetaşa veselă.