Don't leave me in the dark

[Heather M. Ambrose]

Totul era mult prea colorat la Hogwarts. Toata lumea era fericita, toate peisajele era de-a dreptul vii...bleach! Savannei nu ii placeau toate aceste lucruri, asa ca zi de zi astepta momentul ideal pentru a se furisa afara din castel si sa intre in Padurea Interzisa. Toate avertizarile legate de padure, cum ca nu mai iesi viu de-acolo, toate sunt minciuni! Ea a iesit mai vie ca niciodata de fiecare data de-acolo. Insa probabil acele avertizari erau numai pentru oamenii slabi, ca majoritatea astropufilor, o parte din cercetasi si o parte din Ochi-de-Soim. Si multi viperini de-asemenea. Chiar nu intelegea de ce jobenul ii ducea pe atatia la viperini, cand locul lor nu era deloc acolo. Unii se speriau de orice! Cateva farse minore nu afecteaza pe nimeni, iar ei rad ca prostii de ele.
Nu intelegea. Pur si simplu, nu intelegea. Ea era diferita fata de ceilalti. Probabil de aceea nu ii intelegea.

Ziua aceea era unele din norocoasele Savannei, ziua in care putea sa se furiseze in Padure. Inainta, cufundandu-se in intuneric. Se aseza pe o buturuga uzata, numai buna pentru a o linisti. Nu se mai obosi sa arunce o vraja de lumina cu bagheta, deoarece ochii sai vedeau mult prea bine intunericul. Erau adaptati.
Printre alte sunete, unul ii acaparase auzul. Erau sunete de pasi, care calcau pe crengi, rupandu-le in doua. Pasi nesiguri, care vroiau sa se intoarca de unde au venit.
Mai devreme decat se astepta ea, ceva se izbise de ea, cazand inapoi pe spate. Savannah nu se clinti. Gandaci... isi spuse ea, gandindu-se la gandaci enormi. apoi la oameni. Erau cam acelasi lucru pentru ea.