Viata dincolo de moarte

[Ellena R. Howard]

Fan fiction in colaborare cu Heather Ekatherine Snow , eu sunt baiatul, ea fata, o sa va dati seama despre ce este vorba pe parcurs. Spor la citit

Cap1. La fel in fiecare dimineata!

Eram acolo langa ea. O priveam constient ca nu o pot atinge. Parul ei castaniu, vopsit cu un blond sclipitor si radiant, ma afecta parca undeva in mine. Stiam ca ochii ei albastri ca doua diamante neslefuite, ramasesera in mintea mea in tot acest timp. O priveam cum doarme, somnul ei parand linistit. Mi-as fi dorit sa o ating, sa ii ating tenul ei usor bronzat dar catifelat, sa o intreb de ce? De ce mi-a luat viata asa brutal?

Am crezut-o, am crezut in ea pana in ultima clipa a vietii. Asta cred ca nu m-a lasat sa ma odihnesc in pace. O iubeam, o iubeam asa de mult ca eram In stare sa fac pentru ea orice, indiferent de riscuri.
Nu pot uita nici acum, momentul in care reusisem sa o invit la o intalnire, eram asa emotionat, eram asa copil, dar eram copil plin de sentimente pure.
Ea era raza mea de soare in fiecare zi de facultate, o priveam doar, admirand-o ca pe un inger. Ii iubeam personalitatea puternica si incapatanata, personalitatea diferita de a celorlalte fete. Imi era foarte draga.

Nu inteleg nici azi, dupa un an de la moartea mea, de ce … de ce mi-a pus otrava in sucul din pahar, sucul la care o invitasem extrem de emotionat si plin de daruire. Acceptase cu zambetul pe buze, iar eu eram cel mai fericit barbat din lume atunci. Si totusi, mi-a curmat viata fara nici o retinere.

Nu i-am cerut sa ma iubeasca, ii cerusem doar o sansa, o sansa sa ma cunoasca, sa vada ca nu sunt ca ceilalti. In general eram un tip linistit, la locul meu, imi vedeam bucuros de viata si ajutam pe oricine imi iesea in cale. Azi, imi blestem ziua in care m-am indragostit de un demon cu chip de inger. Privind-o atent, sentimentele nevalesc cumva in jurul meu. Aveam impresia ca o urasc, o uram ca mi-a facut familia sa planga, a distrus zambetul mamei mele si bucuria tatalui meu. A lasat un frate mai mic singur ce a luat-o deja pe cai gresite, neputand fi controlat de ai mei. Ce era mai rau? Fratele meu inca in viata, umbla cu ea, era asa zisul ei iubit, dar nu mai era deloc fratiorul cuminte ce fusese inainte de moartea mea. Devenise un golan, un fustangiu, nu ierta si nu iubea cu adevarat pe nimeni. Eram insa linsitit dintr-o privinta, imi iubea inca familia, isi iubea parintii, iar asta ma linistea mereu.

Faptul ca umbla si cu alte fete pe langa Linsday, nu ma deranja, intr-un fel ma simteam bucuros ca primea o lectie. Dar nu eram multumit nici asa. Intr-un fel cateodata ura catiga in fata dragostei pentru ea. O doream moarta, sa vada cum e sa suferi, sa mori in chinuri asa cum am murit eu. Nu regret ca ii cunosc zambetul cristalin, firea ei puternica, nu regret ca am iubit-o, dar regret ca am intalnit-o, ca am admirat-o ca pe raza mea de lumina.

O vad cum isi deschide ochii de culoarea mari involburate, casca inocent , intinzandu-se ca o felina in patul mare. Nu parea sa aibe vre-o grija. Nu o uram ca ma omorase pe mine, o uram ca omorase spiritul celor dragi mie, omorase si ucisese zambetele lor. Era frumoasa, ca acum un an de zile. Nu se schimbase deloc, acelasi zambet inocent, aceiasi ochi cristalini de culoarea cerului fara nori, aceiasi voce dumnezeiasca. Mereu o crezusem o divinitate, iar asta nu se va schimba niciodata.

Se ridica usor din pat si merge in fata oglinzii. De un an de zile, eram supraveghetorul ei, un fel de inger pazitor. De multe ori era sa dea de necazuri, de multe ori m-am implicat, riscandu-mi existenta pentru ea. Nu inteleg de ce fac asta acum, oricum nu mai conteaza. De multe ori am impresia ca a uitat ca a curmat viata unui om nevinovat ce o iubea, doar pentru bani. Poate din acest motiv, exista acel strop de ura undeva in existanta mea.

Ma duc in spatele ei in oglinda, ii pun mainile pe umeri si imi aplec capul pe umarul ei, oferindu-I un sarut pe gat. Tresare, simtind probabil un fior pe sira spinarii. Da, eram o fantoma, un lucru ce nu il putea vedea, dar eu imi puteam face simtita prezenta daca doream. Nu puteam insa exagera, dar puteam totusi sa ii aduc aminte de intamplarea de acum un an. Nu imi putea auzi cuvintele, dar ma putea simtii, corpul ei putand reactiona in unele cazuri la prezenta mea. In functie de puterea ei spirituala.
Afisez un zambet placut, privindu-ma in oglinda in care ea se privea, tematoare. Tresare cand imi vede reflaxia pentru o secunda, dupa care fac asta sa se termine, lasand oglinda doar cu reflexia ei. Se intoarce din oglinda, uitandu-se in jur, ochii ei lucitori se umpleau de lacrimi. Stiam ca probabil regreta ce a facut, dar nu pentru ca ma iubea , deoarece constiinta ei era incarcata.
-Sean?
Vocea ii parea speriata. Imi simtise prezenta, ma durea sa o vad plangand, undeva fiinta mea ar fi vrut sa ii ceara scuze, sa o imbratiseze si sa o sarute pe frunte, promitandu-I ca nu se va mai repeta. Dar alta parte din fiinta mea, imi spunea ca merita, poate merita sa se caiasca.

O las in pace, nu-mi mai fac simtita prezenta, pentru ca ea sa se linisteasca. De multe ori o vazusem plangand. Eram in fiecare clipa langa ea, o pazeam si incercam sa fiu acolo cand rade sau plange. Desi stiam ca nu mai are nici un rost, eu ramasesem ingerul ei pazitor, chiar daca ea il ucisese in realitate, el ramasese langa ea intr-o infinitate de ganduri de amintiri de suspine innecate in propria inexistenta.



Poza o sa pun cand gasesc una adecvata, sau va las doar sa va imaginati