I'm still alive

[Effy K. Dietrich]

Elizabeth deschise gura uimită . Myrtle zâmbea? Nu cumva dormea şi ăsta era doar un vis? Se ciupi uşor de mână şi se strâmbă datorită durerii. Nu, era trează. Dar totuşi ceva părea ciudat. Era ciudat să o vadă veselăpe fantoma plângăcioasă, era ciudat ca aceasta să-şi dorească altceva decât să plângă. Dar poate că era un lucru bun... sau nu?

" Um... Myrtle? De unde toate astea? Adică... Ce te-a făcut sp îţi schimbi gândirea?" Întrebă Ema chiar când Elizabeth se pregătea să îi ceară explicaţii fantomei. Se uită o clipă cu coada ochiului la Şoimeancă, apoi o priveşte pe Myrtle aşteptându-i răspunsul. Înghiţi în sec atunci când văzu expresia de pe chipul fantomei. Se încruntase şi în cozile ochilor se strângeau lacrimi. Nu era de bine... Singura lor şansă de a o schimba pe Myrtle se putea duce la fel de uşor cum venise. Elizabeth deschise gura vrând să zică ceva , dar Ema i-o luă din nou înainte. Probabil că şi ea gândea aşa, că era o şansă unică şi nu trebuia s-o rateze.
" Nu că ar fi ceva rău!" se grăbi tânăra să spună, afişând un zâmbet prietenesc. Elizabeth "De fapt este chiar foarte bine!" Zise ea repede încercând s-o încurajeze pe Myrtle. Fantoma mai stătu puţin încruntată apoi zâmbi încă o dată.
"M-am gândit de mult la lucrul ăsta. Dar niciodată nu am fost sigură că e un lucru bun". Zise fantoma , iar Elizabeth clipi de câteva ori fiind din nou luată prin surprindere de spirit.