I try touch my dream!

[Ellena R. Howard]

Cap5. Tortura cu propria constiinta

Undeva in mine stiam ca trebuie sa ma trezesc. Stiam ca lovitura aia in mijlocul strazii nu fusese ceva bun venit. Dar ce patisem? Cine imi dorea raul? Multe intrebari la care acum sigur nu puteam sa-mi raspund. Nu puteam sa gasesc un raspuns deoarece abia puteam deschide ochii. O lumina galbena ce dadea senzatia de frica, dizgratie, raceala era in acea camera alba voptista ce combina lumina becului cu acea senzatie de spital.

Un miros scarbos de pastile ma loveste, parca eram intr-o fabrica de pastile, asa gretos mirosea. Incercam sa respir cat mai putin, parca sa nu mai respir acel aer imbibat cu acel miros scarbos de medicamente. Incercand sa-mi revin, sa pot vedea clar, realizez ca acea camera era goala. Eram legata de un scaun de fier, ce era sudat cumva in ciment, oricat as fi incercat sa ma zbat, totul era inutil.

Ma durea capu ingrozitor, semne ca lovitura putea sa-mi fie fatala. Era frig, doar treningul alb de pe mine nu prea ma ajuta. Incepusem deja sa tremur fara mine, din cauza fricii si frigului ce era in acea incapere. Usa metalizata vopsita in culoarea sangelui inchegat, se deschide cu un scartait ce-mi aduce si mai mult frig, un fior pe sira spinarii strabatandu-mi corpul. In fata mea un barbat, la vre-o douazeci si cinci de ani cu aproximatie, cu un ten usor bronzat, cu niste ochii cafenii dar ce aveau umbra de furie si tristete, cu un par negru ca pana corbului usor ridicat si un parfum ce spargea acel miros de medicamente si analgezice, ma face sa il privesc direct in ochii aia de fiara ce mi afisa. Stiam ca nu era de bine deloc, dar imi era indiferent daca muream, acum nimeni nu avea sa-mi duca dorul.

Se apropie de mine, ma priveste masurandu-mi putin tinuta si privirea mea rece, deloc prietenoasa, dar ceea ce scunde undeva dupa culoarea ochilor mei acea frica ce marginaliza orice sentiment. Afiseaza un zambet in coltul gurii, unu pervers, dar parca plin de ura si raceala. Atunci pe loc imi aduc aminte cine este tipul. Il stiam. Nu avea douazeci si cinci de ani, dar mereu arata a varsta frageda din cauza tenului si combinatiei ochilor sai cu parul. Avea defapt vreo patruzeci de ani si era tatal lui Sasha. Robert anderson, tata a trei copii frumosi, doi baieti si o fata, dar si un sot devotat si iubitor, cel putin din cate il stiam eu.
Nu apuc sa scot un sunet, desi gura imi era inclestata parca de frica. Fata imi este intoarsa cu o palma la noua zeci de grade, atunci simt caldura ce-mi invadeaza obrazul si frica ma inlantuie mai tare, parca incepea sa ma ucida incet, incet in chinuri.
-Domnisoara Connor esti o criminala! Sunt ce? Auzindu-I vocea groasa si cuvintele, incepusem deja sa nu mai simt nimic in jur. Nu intelegeam nimic din cuvintele lui. Criminala? Da, avea dreptate imi ucisesem mama, dar ce legatura avea asta cu el?
-Dar… ce v-am facut domnule Anderson? Intreb incet de tot, cu o voce scancita. Nu doream sa plang si nu trebuia sa fac asta. Mai bine muream decat sa arat lacrimile mele cuiva, indiferent cine este acea persoana.
-Mai si intrebi? Ai ucis-o pe Alicia, e doar vina ta. BUM! Vine mea? Dar nu fusese violata si ucisa in casa din Florida acum un an de niste criminali? Ce legatura avea cu mine?
-Nu inteleg, nu am facut nimic, eu…
-Nu te mai apara, e vina ta, Alicia a aflat ca te-ai despartit de Ryan si nu a suportat sa nu te mai stie prietena ei, a vrut sa fuga din Florida, dar a fost prinsa de alti criminali. Il priveam socata din nou si din nou. Alicia plecase de acasa pentru mine? Dar nu vedeam inca legatura, in ziar scria ca murise in casa din Florida.
-Dar…am citit ca a murit in casa…
-Nu! Nu a murit in vila din Florida ci pe aeroportul ce trebuia sa o aduca inapoi aici, a vrut sa fuga fara voia mea si a mamei ei si a fost prinsa din cauza ca era fata bogata, a fost pedepsita pentru ca i-am oferit tot ce si-a dorit, eu trebuia sa mor nu ea! Nu stiam ce sa zic, cei din ziar mintisera? Era revoltat pentru ca ea plecase de acasa si murise in incercarea de a venii la mine. Off doamne. Acum chiar doream sa mor. Acum intelegeam de ce Sasha acum ma ura la fel si familia lui. Ridica mana la mine si da sa-mi mai traga o palma dinaia grea, dar este oprit de altcineva ce intrase fara sa il aud.
-Gata tata, de aici ma ocup eu! Ohh nu! Mircea Anderson. Un baiat la douazeci si doi de ani acum, frumos ca Sasha, frumos conturat cu ochii albastri asemanator mamei lor si cu parul castanoi catre blond, stralucitor in lumina soarelui. Si cu el ma intelesesem foarte bine inainte.
Acum insa nu stiam ce aveam sa patesc, dar zambetul tatalui sau ma devasta, stiam ca aveam sa patesc ceva mai rau. Privindu-l pe Mircea realizez ca el ma lovise in strada. El avea acel fluture colorat pe umar.
-Sa ai grija cu ea, spune Robert catre Mircea si iasa din sala, trantind usa metalizata si incuind-o. Perfect, ce era mai rau acum incepuse, il aveam in fata pe dracu' in persoana.