Uncle Noah

[Bell Evans]

• Totul va fi bine isi spuse ea, cand Pete si Steve parasira incaperea. Mai erau doar doua ore pana la timpul pranzului. Doua ceasuri pline de chin, din punctul ei de vedere. Rosalie continua sa stea in pat, cu ochii inchisi. Nu stia la ce se gandea; nici macar ea nu reusea sa isi faca ordine in ganduri. Era ca si cum fiecare celula din corp o implora sa inceteze. Sa lase toata povestea cu Tom in urma si sa'si vada de propria viata.
  Cobori usor din patul etajat si ii arunca o privire pe furis lui Rosalie; nu reactiona la zgomotul pasilor ei, asa ca presupuse ca doarme - desi era sigura in proportie de 99% ca nu e asa, inchise incet usa in urma ei si iesi pe micul hol.
  
  "-Pleci undeva?" se auzi o voce din capatul coridorului.
  
  Capul lui Pete se iti printre deschizatura unei usi; ii arunca o privire ingrijorata. Clatina insa usor din cap, mormaind ceva de o plimbare. Voia doar sa fie singura si sa se plimbe prin imprejurimi, fara altcineva pe cap.
  Poate suna egoist din partea ei, dar era o fiinta singurateca; mereu prefera compania propriei persoane, in defavoarea altora. Erau - bineinteles - cateva exceptii. Dar doar una sau doua persoane reuseau sa o faca sa spuna ce gandea in acel moment si sa renunte la figura obosita, lipsita de alte manifestari.
  
  Iesi din cort si ajunse curand pe straduta principala a micului sat; era liniste - probabil ora matinala se facea vinovata - iar patura subtire de ceata ce acoperea imprejurimile incepea sa se ridice. Spera sa gaseasca un mic crang de copaci sau macar un amarat de foisor. Isi vazu insa curand si oaza salvatoare - parcul deasupra caruia se arcuia baldachinul minunat al unui cer albastru parea ca o asteapta sa patrunda in ascunzisurile sale interzise.
  
  Gasi curand o banca si se aseza pe ea, incercand sa'si domoleasca bataile inimii; ceva o nelinistea, inca de cand ajunsesera acolo. Ceva ce nu era legat de compania celor doi sau de batranul Noah. Ceva din interiorul ei; si incepea sa urasca acel 'ceva'. Voia doar sa si'l scoata din cap si sa se bucure de putina liniste inainte de a se intoarce din nou in centrul nebuniei din cort, unde tensiunea si nelinistea erau stapane.
  
  Se auzi un falfait de aripi in spatele sau, iar tanara tresari; se intoarse si isi vazu propria bufntia, intinzandu'si aripile ca de zapada pe spatarul bancii.
  "-Eowyn" murmura Bell, cu o urma de zambet. Era bine sa vada pe cineva cunoscut si drag, intr'o tara atat de indepartata ca Siria; ii aducea un strop de usurare in oceanul de agitatie. "Ce e cu tine aici?" continua ea, mangaind'o usor pe cap. Ochii ca de chihlimbar pareau sa o urmareasca atenti.
  
  Pasarea ii intinse piciorusul, de care era legat un pergament ponosit; il lua in graba si il desfacu, incepand sa citeasca randurile usor inclinate. Cunostea perfect scrisul, iar inima i'o lua la goana din momentul in care citi primul cuvant.
  "-Arwen" sopti ea, cu vocea intretaiata de uimire. "Arwen e la Hogwarts?"
  Parea ceva imposibil, dar in acelasi timp, vestea ii aduse usurarea de care avea nevoie inainte de intalnirea cu Noah; ii povestise destul de amanuntit cum reusise sa se elibereze, cu ajutor din partea Ordinului. Iar acum era in siguranta, la castel. Lucrurile incepeau sa se rezolve, rand pe rand.