I'm still alive

[Effy K. Dietrich]

Fantoma se încruntase uşor când auzi propunerea Cercetaşei, deşi nu înţelegea de ce. Ei îi părea o idee bună şi se pare că Ema o susţinea. Chiar nu înţelegea ce putea s-o deranjeze pe Myrtle. Poate avea emoţii sau poate se răzgândise. Spera ca a doua variantă să fie falsă, era şansa perfectă de a o înveseli pe fantomă.
" - S-a întâmplat ceva, Myr?" întreba Ema derutată. Probabil că şi ea spera ca fantoma să nu se răzgândească. Elizabeth o privi cu coada ochiului aşteptând răspusul lui Myrtle. Fantoma şovăi înainte să întrebe .
"Cum să socializez?" întreba fata argintie scurt. Elizabeth şi Ema schimbară o privire foarte surprinsă. Cum puteai să socializezi? Cercetaşa nu se gândise niciodată la nişte paşi exacţi. Ea pur şi simplu o făcea. Era ceva natural pentru ea şi cu siguranţă pentru orice om. Socializarea era o dorinţă firească, sau mai mult o necesitate la fel ca hrana sau apa.
"Ai putea începe prin a zâmbi. Întrebi o fantomă ce mai face sau chestii de genu'. Crede-mă, discuţia se leagă de la sine." Zise Ema iar Elizabeth o aprobă. Probabil că aşa era, deşi ea nu stătuse niciodată să se gândească cum începe o discuţie cu cineva necunoscut.
Fantoma le întrebă dacă poate să exerseze cu ele. Ema aprobă şi la fel făcu şi Cercetaşa, deşi era uşor nesigură de idee. Nu ştia dacă era în stare să poarte o discuţie atunci. Myrtle îşi drese glasul şi zâmbi,
"Bună!" Zise ea pe un ton vesel, deşi zâmbetul său părea uşor chinuit. Elizabeth răspunse cu un "bună" încercând să găsească un subiect de discuţie.