Uncle Noah

[Bell Evans]

• Pete se Steve le priveau putin dezorientati dupa micuta cearta; insa cele doua hotarara ca nu era momentul potrivit sa vada daca erau de partea lor. Probabil ca aveau sa gaseasca destule ocazii in care sa isi arate adevarata fata. Pentru ca in prezent, nu aveau prea multa incredere in ei. Ce ti'era si cu setimentul asta; dura ani intregi ca sa il construiesti si sa il faci sa devina ceva solid si doar cateva minute pentru ca totul sa se prabuseasca.
  "-Hai sa mergem" spuse Bell, luand'o inainte.
  
  Pete observa schimbarea din glasul ei; o urma indeaproape, iar cand iesira din cort o lua de brat, oprind'o in mijlocul stradutei. Avea o expresie concentrata, de parca s'ar fi gandit doar la un singur lucru in acel moment.
  "-S'a intamplat ceva?" sopti el; era vadit ingrijorat.
  "-Nimic ce merita ingrijorare" remarca fosta cercetasa, cu o urma de zambet.
  Isi trase cu grija mana din stransoarea lui si continua sa mearga; avusese destule experiente cu asemenea oameni pentru a mai cadea inca o data in capcana lor. Erau acel gen, care la inceput iti zambeau si iti promiteau chiar si soarele de pe cer; pentru ca in cele din urma sa te faca sa suferi si sa'ti arate cine sunt de fapt.
  
  Observa cum lumina ce se cernea din vazduh incepea sa se incalzeasca; iar aerul din jurul lor devenea de nesuportat. Ii arunca o privire fugara lui Rosalie, pentru a se asigura ca totul era bine, dupa care ofta nemultumita.
  "-Ce e cu caldura asta?" mormai ea.
  Steve chicoti incet; Pete insa nu spuse nimic.
  "-Suntem in Siria, Bells" remarca Steve. "Nu mai e Londra cea cetoasa" continua el, pe un ton glumet.
  
  Straduta se profila pe dinaintea lor, imbracata intr'o mantie prafuita; se ruga sa ajunga mai repede, pentru ca simtea nevoia unei sufragerii racoroase, cu draperiile trase peste geamurile ce lasau caldura inauntru.
  "-Am ajuns" murmura Rosalie, cand micuta casa le aparu pe dinaintea ochilor.
  Era foarte agitata; Bell pufni usor, realizand ca ea era la fel. Doar baietii pareau calmi, de parca s'ar fi dus sa'si cumpere o roba noua - alt lucru care le dadea de banuit fetelor.
  "-Haideti, intrati!" se auzi o voce din prag; Noah ii astepta cu usa deschisa.
  
  Bell si Rosalie fura primele, urmate indeaproape de cei doi; batranul ii conduse in acelasi living de dimineata, in care era instalata o masa rotunda, cu sase tacamuri. Bell cazu putin pe ganduri, dar in curand se asezara pe scaune si incepura o conversatie placuta.
  "-Aa, noi suntem cinci" spuse Pete, brusc.
  Bell zambi; macar intrebase cineva asta.
  "-Mai asteptam pe cineva" raspunse Noah, cu un glas linistit.
  
  Cuvintele nu avura timp sa fie incheiate; un clopotel timid de la usa suna slab, aruncand ecouri cristaline pana la ei.
  "-Ma intorc imediat" murmura batranul, ridicandu'se.
  Rosalie si Bell isi scoasera instinctiv baghetele; daca il aducea pe Porrin!? Pete insa ramase locului, privind in gol; iar Steve analiza cu atentie zugraveala ingrijita de pe pereti. De parca erau ca la mama acasa.
  "-Aceasta este Ariadne" remarca Noah, aducand in fata lor o tanara de 20 - 22 de ani. "Nepoata mea" continua el, dand mai multe explicatii. "Dar nu e sora lui Tom, nu va ingrijorati".