Excalibur

[Ema Snow]

Ema ingenunche pentru a vedea cand sora ei ajunge jos. I se parea destul de intuneric. Facu si ea vraja, trimitandu-si bufnita patronus in incaperea de sub ea.
Se ridica si trase cu putere aer in piept. Nu avea de gand sa sara, nu stia cum avea sa aterizeze. Si totusi, ce alta modalitate mai exista? Pasi pur si simplu.
Cadea cu viteza. Era o senzatie ce-i dadea un fior rece pe sirea spinarii. Totul se termina la fel de repede precum incepuse. Isi simti picioarele atingand pamantul si ii scapa un icnet. Intregul soc fusese asimilat de structura ei, iar genunchii protestara cu inversunare pentru cateva secunde.
Soimeanca isi deschise ochii. Ceea ce vedea era incredibil. O sala la fel de mare si de impunatoare precum Biblioteca de deasupra, dar lipsita de mobila. Si pe cat de lipsita de mobila era, pe atat era de curata. Nici macar o urma de praf, nici macar o amprenta din uleiurile pielii.
„ – Lumos Maxima” rosti Ema incet.
Bagheta se aprinse, dand nastere unei lumini placute, iar patronusul disparu.