Excalibur

[Dawn Snow]

Dawn urma exemplul Emei, lasand lupul sa dispara. Se invarti pe loc, incet, uitandu-se in jur.
„ – A functionat” zambi ea cu jumatate de gura. „ Doamne, Ema! A meritat sa vorbesti bazaconii”
Nu era nevoie sa se uite la chipul surorii ei ca sa-i vada expresia. O stia prea bine. Putea jura pe orice ca in acel moment, Ema o privea incruntata, cu buzele stranse cu fermitate. Auzi un fosnet, iar Dawn si-o imagina incrucisandu-si mainile. Dreapta peste stanga, ca sa fie dominanta. Probabil ca acum deja isi micsorase ochii. Mai lipsea sa bata din picior si sa spuna un ‚Dawn’ raspicat.
Soimeanca zambi, numai imaginandu-si.
Mai privi cateva momente in jur si se incrunta.
„ – Vai, minunat! Camera asta e goala!”
Vocea lui Dawn strabatu aerul cu violenta. Era plina de scepticism.
Nu se vedeau decat boltele inalte, arcuite si decorate cu linii simple. Nu existau ferestre. Singurele surse de lumina erau cele doua baghete si micuta farama din tavan, de la gaura prin care trecusera. Spre latura dinspre vest existau trei trepte. Acestea duceau spre o usa din lemn, inchisa la culoare. Initial, considerase ca era neagra, dar cand s-a apropiat cu bagheta, a descoperit un visiniu lucios. Pocni din degete si o astepta pe Ema sa vina langa ea, apoi intra inauntru.